Dan Vasilca, antrenor volei: „Este îmbucurător faptul că părinții încă își mai aduc copiii la sală!”

În jur de 30 de fetițe de clasa a III-a și a IV-a se visează campioane la volei și, deocamdată, niciuna nu se vede jucând un alt sport atunci când vor crește mai mari. Chiar și cele mai dezvoltate dintre ele, par foarte plăpânde atunci când stau pe marginea terenului la ședința tehnică. Însă atunci când intră pe teren dovedesc ambiție în a executa cât mai bine loviturile și conștiinciozitate în a respecta indicațiile antrenorului. Deși vorbim despre 28 de fetițe născute în 2003 și în 2004, eleve la școlile 18, 1 și 3 din Pitești, ele formează împreună o echipă – LPS CSS Viitorul Pitești, iar din toamnă vor intra în focurile primei lor competiții, cea de minivolei.

„La fel ca la școală: începem cu alfabetul!”

Antrenorul Dan Vasilca este un voleibalist care, în perioada de activitate ca jucător, a fost component al echipelor Steaua, IATSA și Rapid. Este un profesor cu ochiul format, care poate vedea într-un copil viitorul campion. Dovadă este și faptul că vreo șase voleibaliste șlefuite de el au ajuns la Lotul Național și activează în echipe cu ștaif din campioantul intern sau în străinătate: Denisa Rogojinaru la Știința Bacău, Mihaela Scurtu, Alina Slabu, Ioana Pristavu în campionatele din Belgia și Franța, Alina Popescu sau Ana Ungureanu. „Toate sunt fete de aur, argint și bronz”, spune mândru, antrenorul Vasilca. Întorcându-se la micuțele voleibaliste pe care le-am întâlnit în sala de sport a Școlii Nr.1 din Pitești, el spune că, pentru moment, cel mai important pentru ele este deprinderea alfabetului în volei. „Îndemânarea și apoi tehnica de lovire, astea sunt cele mai importante lucruri pentru ele acum. Restul va veni cu timpul”, explică Vasilca. Tot el a spus că va pleca, în iulie, cu actualul lot și la un stagiu de pregătire fizică la Brusturet. „Ceea ce este îmbucurător este faptul că părinții încă își mai aduc copiii la sală. Au început să mai vină spre sport și asta este un lucru foarte bun”, a subliniat antrenorul de volei, Dan Vasilca.

Ștefania Ștefan este mama micuței Cristina Nicoleta Ștefan, de acum, componentă de bază a echipei de minivolei LPS CSS Viitorul Pitești. „Cred că orice părinte normal trebuie să se preocupe de modul în care îi crește copilul. Eu vreau ca fata mea să crească sănătoasă și să se dezvolte armonios”, a declarat ea.

 

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Comentariile sunt închise trackbacks dar pingback-urile sunt posibile.