Dani Mocanu și fratele său – din nou în fața judecătorilor! Ce s-a decis?

0

Dani Mocanu rămâne în arest la domiciliu, iar fratele său în spatele gratiilor, au decis recent judecătorii Tribunalului Argeș. Procurorii au cerut prelungirea măsurilor în dosarul în care cei doi sunt acuzați că au bătut cu bestialitate un interlop rival în stația OMV de la Podul Viilor. De asemenea, fratele lui Dani Mocanu a cerut înlocuirea arestului cu arest la domiciliu, dar magistrații au considerat că argumentele lui Nando Mocanu nu sunt suficient de bune și i-au respins cererea.

„În temeiul art. 234 C.proc.pen. rap. la art. 236 C.proc.pen, admite propunerea formulată de Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş şi dispune prelungirea, pe un termen de 30 de zile, de la data de 23.09.2022 şi până la data de 22.10.2022, inclusiv , a măsurii arestării preventive luate faţă de inculpatul MIN, cercetat pentru săvârşirea infrac?iunilor de tentativa la omor si tulburarea ordinii si linistii publice, prev. de art. 32 alin. 1 C.p. rap. la art. 188 alin. 1 C.p. şi art. 371 C.p. , cu aplic. art. 38 alin. 1 C.Pen., prin Încheierea din 24 august 2022 pronunţată de Tribunalul Argeş în dos. nr. 4112/109/2022.

CITEȘTE ȘI: SURPRIZĂ LA EXAMENUL PENTRU PERMIS LA CURTEA DE ARGEȘ! CE S-A ÎNTÂMPLAT?

Admite propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş şi, în temeiul art.222 alin.2 şi 3 C.pr.pen. prelungeşte măsura preventivă a arestului la domiciliu dispusă prin Încheierea din 24 august 2022 pronunţată de Tribunalul Argeş în dos. nr. 4112/109/2022, faţă de inculpatul MD, cercetat pentru săvârşirea infrac?iunilor de tentativa la omor si tulburarea ordinii si linistii publice, prev. de art. 32 alin. 1 C.p. rap. la art. 188 alin. 1 C.p. şi art. 371 C.p., cu aplic. art. 44 alin. 1 C.p. si art. 38 alin. 1 C.p., , pe o perioada de 30 de zile, începând cu data de 23.09.2022 şi până la data de 22.10.2022, inclusiv, cu toate obligaţiile impuse prin încheierea din 24 august 2022 pronunţată de Tribunalul Argeş în dos. nr. 4112/109/2022.

Respinge cererea inculpatului Mocanu Ionuţ Nando privind înlocuirea măsurii preventive cu o altă măsură mai blândă. În temeiul art. 275 alin. 3 C.proc.pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu dreptul de a formula contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare. Pronunţată în şedinţa camerei de consiliu din data de 16 septembrie la Tribunalul Argeş – Secţia Penală” se arată în decizia magistraților.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata