
Deputatul argeșean, Aurel Bălășoiu a fost chemat ieri la Parchetul General pentru audieri unde a fost însoțit de un avocat argeșean. Este vorba despre pesedista Gabriela Zoană care, l-a însoțit pe Bălășoiu ieri la audierile în cele două dosare penale pentru act sexual cu un minor și pentru viol.

„Având în vedere calitatea de martor a domnului deputat, în acest moment, dumnealui nu va face declarații decât în cadrul procesului penal, al anchetei. A fost audiat în calitate de martor, a lămurit cauza sub toate aspectele sale, atât cât cunoaște împrejurările acestor evenimente declarate. Nici nu știm dacă s-au întâmplat în realitate sau nu.”, a precizat Gabriela Zoană, după ieșirea de la audieri.
În primul dosar procurorii s-au sesizat din oficiu, iar cel de-al doilea a fost deschis în urma unei plângeri. Fostul pesedist și primar al comunei Rociu, nu a vrut să dea declarații, în schimb, avocata lui, Gabriela Zoană a spus că nu există niciun fel de acuzații oficiale pe numele lui Bălășoiu și că acesta a venit în calitate de martor.
Reamintim faptul că, Gabriela Zoana l-a reprezentat și pe fostul președinte PSD, Constantin Nicolescu, în mai multe spețe. Aceasta a fost europarlamentar, director general adjunct la Oficiul Național al Registrului Comerțului, este profesor universitar.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
