Detalii de ultimă oră despre vaccinarea anti-COVID! Când ajung primele doze în România

Se pun la punct ultimele detalii pentru începerea campaniei de vaccinare! Primele 10.000 de doze de vaccin anti-COVID-19 urmează să ajungă în țară pe 26 decembrie, urmând ca în perioada următoare să înceapă prima etapă a procesului.

„Astăzi, 22 decembrie, a avut loc o întâlnire a CNCAV, prezidată de premierul interimar al României, Nicolae Ciucă. A fost analizat, în detaliu, stadiul pregătirii pentru declanșarea efectivă a campaniei de vaccinare odată cu distribuția, în România, a primei tranșe de vaccinuri, de 10.000 de doze în data de 26 decembrie.

În acest context, Premierul a declarat că, pentru protejarea noastră, a tuturor, este benefică respectarea măsurilor igienico-sanitare și a tuturor recomandărilor de natură medicală formulate de experții în sănătate publică, deoarece „infectarea nu se oprește de Crăciun și de Anul Nou”.

Au fost discutate aspecte concrete privind armonizarea la nivel național și local, asigurarea siguranței distribuției, transportului și a vaccinării propriu-zise, precum și privind informarea corectă a publicului în legătură cu acest demers. ” se arată în comunicatul emis de Guvern.

Comentariile sunt închise trackbacks dar pingback-urile sunt posibile.