Directivă UE! Două luni concediu obligatoriu! Află în ce condiții!

Noi modificări în ceea ce privește concediul de creștere a copilului și programul flexibil de lucru pentru părinții care au copiii sub 8 ani, vor fi aduse conform unei directive europene care va fi transpusă și în România. Concret, conform directivei, taţii ar putea fi obligați să îşi ia concediu de paternitate, pentru cel puţin două luni, cu scopul de a crea o legătură cu nou-născutul.
De asemenea, Uniunea Europeană va impune şi angajatorilor să le facă un program flexibil părinţilor care au copii până în 8 ani. Aceştia pot cere să lucreze mai puţine ore, pentru a petrece mai mult timp alături de cei mici.
„Să fie obligatoriu este și mai bine. Și că se extinde până la vârstă de 8 ani. Noi în ultimii ani asistăm la acele campanii de promovare în care vorbim de calitatea relației cu copilul. Este extrem de important ca, în primii ani de viață, prezența și calitatea relației cu copilul să-i formeze cele mai puternice stări și sentimente de încredere. Copiii crescuți împreună cu părinții sunt mai puternici, mai adaptabili, riguroși, au o sănătate mai bună, în comparație cu cei care, din nefericire, ajung să fie lăsați în creștere pe mâna unor necunoscuți.”, a explicatrecent la Antena 3, psihologul Mirela Zivari.