Directoarea Ambulanței, Luminița Paul – dusă în lacrimi la sediul Poliției!

Luminița Paul, directoarea Serviciului Județean de Ambulanță a fost condusă la sediul Poliției de către patru judiciariști pentru continuarea cercetărilor într-un dosar în care mai multe persoane sunt acuzate de delapidare și fals în declarații. Acesta a fost văzută de către mai mulți angajați cum a plecat în lacrimi de la sediul instituției. Alte trei persoane sunt în continuare cercetate de către polițiști în acelasi dosar.
Sunt cercetați directorul economic, directorul tehnic și șeful de la Achiziții
Directorul economic, G. E., directorul tehnic, M.F. și șeful de la Achiziții Ț. D. se află în aceste momente la sediul Poliției pentru audieri, urmând ca în scurt timp Parchetul să stabilească dacă vor fi reținuți pentru 24 de ore. Dacă aceștia au ajuns cu mașinile propri la poliție, directoarea Paul a fost condusă pentru continuarea audierilor de patru polițiști. Și în cazul ei se așteaptă decizia procurorului.
Remintim că dosarul în care aceștia sunt cercetați face referire la activități din perioada 2018-2020, mai exact la suspiciuni de delapidare și fals în declarații, fiind implicați angajați ai SAJ Argeș, care ar fi încheiat contracte ilegale și au obținut foloase materiale necuvenite pentru reparația mașinilor din dotarea instituției. Polițiștii au ridicat teancuri de documente suspicionând că s-au făcut plăți ilegale pentru operațiuni nereale.
„Din cercetări s-a stabilit că în perioada 2018 – 2020, angajații unei instituții publice, împreună cu reprezentanți ai unor societăți comerciale din domeniul reparațiilor auto, ar fi obținut foloase materiale din decontarea de operațiuni nereale, în cadrul procesului de reparație și întreținere al autoturismelor din parcul auto al instituției, prin încheierea unor contracte de achiziţie publică.” transmite IPJ Argeș.