Dirijorul Gian Luigi Zampieri și pianista Sînziana Mircea revin la Filarmonica Pitești

Filarmonica Piteşti organizează joi, 27 ianuarie, de la ora 19.00, în Sala Simfonia a Centrului Multifuncţional, un concert simfonic extraordinar cu pagini muzicale semnate de Mozart și Haydn. Dirijorul italian Gian Luigi Zampieri și solista Sînziana Mircea revin în aceeași formulă, alături de orchestra simfonică, pe scena Filarmonicii Pitești. În program: W. A. Mozart – Concertul pentru pian și orchestră nr. 20 în D minor și J. Haydn – Simfonia nr. 104 în Re major London.  

Reprezentant al şcolii italiene de dirijat, unul dintre ultimii discipoli ai maestrului Franco Ferrara, Gian Luigi Zampieri a urmat studiile la Accademia di Santa Cecilia şi la Accademia Chigiana, obţinând, în 1988, Diploma de onoare. Lansat din anii studenției în cariera dirijorală, a condus prestigioase orchestre din România (filarmonicile din București şi Craiova, Orchestra de Cameră Radio), precum şi din străinătate, din Brazilia, Anglia, Israel, Polonia, Mexic, Rusia, Italia. A colaborat cu soliști renumiți, printre care: Gabriel Croitoru, Alexandru Tomescu, Răzvan Suma, Florin Ionescu-Galati, Luiza Borac, Filip Papa, Vlad Dimulescu. A dirijat la Festivalul Musica in Aulis din Bolzano concertul oficial de comemorare a zece ani de la moartea pianistului Arturo Benedetti Michelangeli. Concertele sale sunt înregistrate şi transmise de Radio România, RAI, Radio Vatican, TvSpaniola, Radio Rusia, Uniunea Radiourilor Europene de la Geneva. În 1985 a îngrijit ediția italiană a filmului Amadeus de Milos Forman. Profesor titular de studii orchestrale la conservatoarele italiene de stat, Gian Luigi Zampieri este şi dirijor invitat al Filarmonicii din Sao Carlos (Brazilia) şi dirijor permanent al Filarmonicii Oltenia din Craiova.

Pianista Sînziana Mircea a concertat în Statele Unite ale Americii, Japonia, China şi Europa, pe scene precum:  Carnegie Hall, Tokyo Metropolitan Theater, Harbin Concert Hall, Yangzhou Concert Hall, St. Martin-in-the-Fields Londra, Cheltenham Town Hall, Sala Radio, Ateneul Român ş.a.  În 2017, în urma unei selecţii la nivel mondial, a devenit „Young Steinway Artist”, o distincţie de elită acordată celor mai promiţători tineri pianişti. De asemenea, în acelaşi an, a participat la Turneul Internaţional Stradivarius, alături de violonistul Alexandru Tomescu şi bandoneonistul Omar Massa. CD-ul său de debut, „Nihil Sine Deo – Nimic fără Dumnezeu”, apărut la Editura Casa Radio, s-a clasat pe locul 3 în competitia „Discul de muzică clasică al anului 2016”, organizat de Radio România Muzical. Cel de-al doilea CD al său, „Unending Love”, lansat în 2017, la casa de discuri Sheva Collection din Italia, este distribuit internaţional de către NAXOS. Sînziana Mircea a studiat la Hochschule fur Musik und Tanz Koln (Germania), Guildhall School of Music and Drama London (Marea Britanie) şi Accademia Pianistica Imola (Italia).

Intrarea în sala de spectacole se va face pe baza certificatului verde. Participarea publicului este de 30% din capacitatea sălii de concert. Spectatorii vor purta masca de protecție.

            Biletele pot fi achiziționate de la casieria instituției, prețul unuia fiind 50 sau 40 de lei, în funcție de categoria locului. Elevii, studenții și pensionarii beneficiază de reducerile aferente.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Comentariile sunt închise trackbacks dar pingback-urile sunt posibile.