Dispare Universitatea din Pitești? Astăzi se decide!

Dispare Universitatea din Pitești? Astăzi se decide! Fuziunea dintre Universitatea din Pitești și Universitatea Politehnica din București negociată în ultima jumătate de an, a intrat pe ultima sută de metri. Concret, astăzi, 31 ianuarie, va fi semnat contractual de fuziune între cele două instituții de învățământ. Procedura urmează să ducă la apariția unei noi instituții, INTITULATĂ „Universitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București”.
CITEȘTE ȘI: SE MONTEAZĂ NOI SEMAFOARE ÎNTR-O INTERSECȚIE AGLOMERATĂ DIN PITEȘTI!
Dumitru Chirleșan, rectorul Universității din Pitești, a explicat recent modalitatea prin care va fi realizată fuziunea: printr-o lege specială de înființare a noii universități, care să fie inițiată de guvern. Potrivit rectorului Chirleșan, noua universitate va fi o universitate unică, dar cu două centre universitare autonome, în București și în Pitești, urmând ca și alte instituții de învățământ superior să poată să adere ulterior la această structură, pe care o descrie a fi de tip „federație”.
Zi importantă pentru UPIT! Semnează contractul de fuziune cu Politehnica București!
„Vor avea un grad de autonomie și, bineînțeles, în limitele legilor românești, noua universitate va funcționa ca o entitate independentă, unică, însă cu centre autonome. Autonomie de toate felurile: și materială, și financiară, și de resursă umană, și academică. Toate astea sunt prevăzute în contract.
Vom funcționa în limitele legilor țării, în sensul că dacă legea educației prevede un rector, un consiliu de administrație și un Senat, așa va avea și noua universitate. Doar că, prin contract și prin carta universitară pe care o vom pregăti în prealabil, ne-am asigurat de păstrarea acelei autonomii, la nivelul fiecăruia dintre centre. Însă va exista un rector, va exista un consiliu de administrație, un Senat, așa cum prevede Legea educației – fie cea veche, fie cele care sunt acum în dezbatere și urmează să fie aprobate.
Și eu și domnul Costoiu ne vom păstra pozițiile în perioada de tranziție.După aceea, în ianuarie 2024, vor fi alegeri în noua universitate. Și cine va fi mai bun în competiție va câștiga. Oricum, e consimțită ideea că fiecare centru universitar va avea un prorector coordonator care va face parte din consiliul de administrație al noii construcții. Fiecare centru universitar dintre cele care au aderat până atunci.”, a declarat recent Dumitru Chirleșan.
Studenții piteșteni vor avea diplomă emisă de o Universitate Națională!
De asemenea, rectorul Chirleșan a declarant că studenții instituției de învîțământ din Pitești vor avea un mare avantaj: o diplomă emisă de o Universitate Națională. De asemenea, vor fi ănființate și programme noi de studio.
„Avantajul studenților noștri este că vor avea o diplomă emisă de o Universitate Națională. Dacă nu făceam acest pas, pe propriile picioare mai rezistam doar maxim cinci ani și sucombam,. Nu doar din motive financiare, ci și a tendințelor din mediul academic românesc. Fuziunea ne va permite să creștem și o să avem aici programe de studiu fanion. O să dau numai un exemplu care îmi este drag și care mă face mândru: energetică și tehnologii nucleare. Aici se va naște prima școală de energetică nucleară, în condițiile în care, în 10 ani, România va avea nevoie de 10.000 de specialiști în acest domeniu.”, a mai declarant Dumitru Chirleșan.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook sau pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului