Distilerie ilegală – desființată de Poliție! Mii de litri de alcool – confiscați!

0

Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Argeș, sub supravegherea unui procuror din cadrul  Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, au finalizat cercetările într-un dosar penal în care se desfășoară cercetări, pentru săvârșirea de infracțiunilor prevăzute și pedepsite de art. 452, alin. 1, lit. a), b) și h) și art. 452, alin. 2, lit. b) și c)  din Legea nr. 227/2015 – Codul fiscal.

Cercetările vizează activitatea infracțională a 13 persoane bănuite, dintre care 11 bărbați, cu vârste cuprinse între 47 și 75 de ani, din municipiul Pitești și localitățile Poiana Lacului, Căteasca, Bradu și Suseni și două femei, cu vârstele de 43, respectiv 71 de ani, din Căteasca și Moșoaia.

CITEȘTE ȘI: VIDEO. BĂTAIE ÎNTRE ROCKERI ȘI MANELIȘTI ÎNTR-O PENSIUNE DE PE VALEA ARGEȘULUI! SCANDAL MONSTRU!

Din cercetări s-a stabilit că, în perioada ianuarie – decembrie 2021, persoanele în cauză ar fi deținut la adresele de domiciliu, precum și la adresele unor terțe persoane, din Pitești, Căteasca și Poiana Lacului, ar fi produs și/sau achiziționat, în total, cantitatăți însemnate de alcool etilic.

Prejudiciul adus bugetului de stat a fost stabilit la aproximativ 190.000 de lei.

Reamintim faptul că, în ziua de 16 decembrie 2021, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, sub coordonarea unui procuror Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, au efectuat 22 de percheziții domiciliare, în localitățile Pitești, Poiana Lacului, Căteasca, Topoloveni, Bradu, Suseni și Moșoaia, iar în data de 14 aprilie a.c., o percheziție la sediul unei societăți comerciale.

În urma perchezițiilor, au fost descoperite și ridicate aproximativ 10.000 de litri de alcool, sumele de aproape 80.000 de lei și 8.000 de euro, precum și alte bunuri și obiecte.

De asemenea, în zilele de 23 și 24 noiembrie a.c., polițiștii au pus în aplicare 12 mandate de aducere emise pentru persoanele bănuite, iar în urma administrării probatoriului, în ziua de 23 noiembrie a.c., au fost reținute 4 persoane, cu vârste cuprinse între 42 și 52 de ani.

În ziua de 05 decembrie a.c., un alt bărbat, de 54 de ani, din Poiana Lacului, a fost reținut în aceeași cauză.

Persoanele reținute au fost prezentate în fața Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, față de acestea fiind dispusă cercetarea sub măsura preventivă a controlului judiciar pentru 60 de zile, stabilind, alături de alte obligații, și obligația de a nu desfășura activități în cadrul unor societăți comerciale, care să implice manipularea sau transportul de alcool etilic sau produse derivate din alcool etilic.

Pe parcursul urmăririi penale, au fost instituite măsuri asiguratorii asupra a 4 imobile, precum și pe sumele de bani ridicate cu ocazia perchezițiilor.

De asemenea, opt dintre persoanele cercetate au achitat, către bugetul de stat, în total, suma de aproximativ 120.000 de lei.

Dosarul cauzei a fost transmis Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de trimitere în judecată, iar procurorul de caz a întocmit rechizitoriul.

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook sau pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata