Doliu în lumea motocicliștilor din Argeș! A murit într-un groaznic accident!

0

Un bărbat în vârstă de 74 ani, pasionat de motociclete, și-a pierdut viața după ce a fost implicat într-un accident rutier petrecut în urmă cu puțin timp în orașul Costești. Din primele cercetări, acesta conducea o motocicletă, iar la un moment dat a pierdut controlul ghidonului într-o curbă ușoară, a ieșit de pe carosabil și a lovit violent un cap de pod. În urma impactului, acesta a suferit mai multe leziuni a intrat în stop cardiorespirator. Potrivit unor surse judiciare, acesta ar fi suferit un infarct, dar acest aspect urmează a fi stabilit în urma necropsiei. 

A fost resuscitat minute în șir, dar din nefericire, echipajul medical, în ciuda eforturilor depuse, nu a mai putut să îl readucă la viață. Oamenii legii au demarat cercetările în cadrul unui dosar penal pentru ucidere din culpă în urma cărora vor fi stabilite cauzele exacte ale accidentului.

„Din verificările preliminare, efectuate de polițiștii Formațiunii Rutiere Costești, s-a stabilit că un bărbat de 74 de ani, din Costești, care se deplasa cu o motocicletă pe DN 65A, pe raza orașului Costești, din direcția Pitești spre Costești, în împrejurări care vor fi stabilite prin cercetări, în curbă ușoară, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, părăsind partea carosabilă spre dreapta direcției sale de mers, și intrând în coliziune cu un cap de pod. Echipajul medical sosit la fața locului a efectuat manevre de resuscitare, însă fără rezultat, fiind constatat decesul bărbatului.În cauză urmează să fie întocmit dosar penal conform art.192 din Codul Penal, iar cercetările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul rutier a avut loc” potrivit IPJ Argeș.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata