Drum plombat din chetă

Între Godeni şi Berevoieşti există o porţiune unde circulaţia se desfăşoară pe o singură bandă din cauza alunecărilor de teren care nu sunt băgate în seamă de autorităţile de orice fel de ani buni. Şoseaua este pur şi simplu ruptă. Este vorba de o porţiune din DN73-C Câmpulung-Curtea de Argeş. Cum traseul până la Berevoeşti aratã ca dupã bombardament, iar cei care ar putea sã facã ceva, mãcar prin proiecte europene dacã resursele proprii sunt tot timpul direcţionate cãtre alte prioritãţi mereu altele, oamenii s-au gândit sã facã chetã pentru plombarea drumului. Fiecare a pus cât a avut, numai sã scape de calvarul şoselei care le bagã maşinile în service-uri. Sunt oameni care trebuie sã suporte acest chin rutier zilnic, cum este cazul medicilor de familie care fac naveta. „Mergem pe drum mai rău ca pe vremea lui Ceauşescu. Noi am dat bani la Berevoeşti sã facã drumul. Eu pe vremea lui Ceauşescu nu plãteam plombarea drumului. Am cotizat. Nu aveam nicio şansã sã se facã altfel. S-au agitat persoane din Godeni, au început sã facã chetã. Fiecare a dat 10-20 de lei“, ne-a spus medicul de familie de la Berevoeşti, Elena Rădulescu.
Un bărbat din Godeni a fost cu ideea
Oamenii au găsit o soluţie de moment. Iniţiativa aparţine unui bărbat din Godeni, care a căutat pe internet, a dat telefon la Drumuri Naţionale, unde a prezentat situaţia. Ovidiu Buinoiu a încercat să convingă autorităţile de la Bucureşti de importanţa drumului, dar mai ales de starea în care se află, la limita de a fi practicat. Singurul ajutor venit de la Bucureşti au fost două maşini de asflat, restul, transportul şi plata oamenilor care au muncit s-a făcut prin bani strânşi prin chetă. Primăria Godeni a participat cu excavatorul, care a ajutat la distribuirea asfaltului din groapă în groapă. Ideea a fost preluată de oamenii de la Berevoeşti şi Domneşti. „De la pasarelă până la Pod la Godeni drumul a fost făcut pe spinarea noastră. Am intervenit la Drumuri Naţionale prin domnul Ovidiu Buinoiu, un cetăţean de bun simţ. A venit de acolo un inginer, a văzut în ce hal e drumul şi a zis că ne ajută dar decât cu două maşini de asfalt. În cazul acesta, noi am plătit o maşină mare să transporte asfaltul de la Vâlcea. Am luat nişte băieţi pe care i-am plătit din buzunarul nostru, am făcut chetă. Acum putem să trecem şi noi peste deal cu maşina, că era dezastru. N-a fost mare lucru, fiecare a dat cât a vrut. Eu personal am dat un milion de lei“, a declarat Ion Pădureanu, primarul comunei Godeni.
Comentariile sunt închise trackbacks dar pingback-urile sunt posibile.