Editorial în propoziții. Colectiv. 5 ani

30 octombrie. O seară de toamnă ploiasă în București. Oamenii vin pentru un concert în Colectiv, așa cum au mai facut-o de multe ori. Nimic nu prevestea dezastrul. Au trecut câteva ore, nici nu se făcuse ora 12.00 și focul a cuprins tot.

Au trecut 5 ani. 5 ani în care s-au perindat pe la locul unde au pierit oameni cu studii mai multe decât parlamentarii din ultimele mandate. Și oameni cu funcții… înalte. S-a schimbat ceva? Nu.

Vedem zi de zi ce se întâmplă în sistemul sanitar. Covid-19 a acaparat populația mai rău ca ciuma în Evul Mediu. Secția de mari arși de la Bagsar Arseni e acolo… de formă. Totul se promite, nimic nu se face. E birocrație, se mai așteaptă niște semnături. Unii din guvernele precedente au uitat dosarul cu șină acasă. S-a pierdut finanțarea.

Au fost oameni care au scăpat. Preț de câteva zeci de minute. Au scos oameni care și în ziua de astăzi plâng pe 30 octombrie, și zi de zi, că au fost salvați de cineva care asrtăzi nu mai este. Au fost viermi pe cei care au fost internați în spitalele din București și azi nu mai sunt. Au trecut câteva zile până când apropiații plângeau la o cruce de lemn.

Sunt oameni care o să poarte amintirea pe piele toată viața. Nu doar amintirea, ci durerile groaznice pe care le resimt din seara de 30 octombrie. 5 ani. O lege promulgată prin care primesc tratament. Atât.

Restul care au scăpat sau ar fi vrut să fie acolo, încă trăiesc cu sentimetul de vinovăție. Nimeni nu crede.

Astăzi. 400 de persoane au format un lanț uman între Palatul Justiției din București și ceea ce a fost Colectiv. Da. Toți cu măști și lumânări în mână.

Atât. AV