Educația rutieră a micilor participanți la trafic, în continuare în atenția polițiștilor argeșeni

0

În ziua de 29 septembrie a.c., polițiștii Biroului Rutier Câmpulung au desfășurat activități informativ-preventive de educație rutieră, la Școala Gimnazială Poienarii de Muscel și Școala Gimnazială Nanu Muscel din Câmpulung.

Un număr de peste 150 de elevi, precum și 15 cadre didactice, s-au întâlnit cu polițiștii rutieri, care au folosit în cadrul activității materialele și autospeciala de Siguranță Rutieră din dotarea Inspectoratului Județean de Poliție Argeș.

Activitatea a avut drept principale subiecte următoarele aspecte:

  • norme rutiere ce trebuie respectate de către elevi, în calitatea lor de pietoni privind traversarea străzii ;
  • necesitatea cunoașterii și respectarii indicatoarelor și marcajelor rutiere;
  • reguli ce trebuie respectate în deplasarea cu bicicleta, precum și traseele pe care se pot deplasa;
  • necesitatea cunoașterii regulilor de călatorie cu mijloacele de transport ce apartin parinților sau cele de transport în comun.

Activitățile preventive cu elevii se desfășoară, în mod curent, de către polițiștii rutieri argeșeni, mai ales în cadrul proiectului Educația Rutieră-Modelarea factorului uman prin responsabilizarea participanților la trafic pentru creșterea gradului de siguranță rutieră.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata