Elena Lasconi – ode pentru Calinic! „Este de departe cel mai cool cleric ortodox!”

0

„ÎPS Calinic Argeșeanul este de departe cel mai cool cleric ortodox din câți am cunoscut!” Așa își începe o postare pe pagina personală de Facebook, Elena Lasconi, primărița municipiului Câmpulung, după ce a primit vizita unei delegații conduse de arhiepiscopul Argeșului și Muscelului. Edilul l-a lăudat pe Calinic după ce i-a trecut pragul și i-a adus numai cuvinte de laudă pentru susținerea din ultima perioadă. De asemenea, Lasconi își termină postarea de pe Facebook dând asigurări că nu se transformă într-un politician care folosește religia pentru capital electoral.

CITEȘTE ȘI: TRAGEDIE! COPILĂ DE ZECE ANI – UCISĂ PE LOC DE UN ȘOFER!

„ÎPS Calinic Argeșeanul este de departe cel mai cool cleric ortodox din câți am cunoscut. Și am cunoscut mulți. Spun asta și pentru că simt și cred cu toată ființa mea că așa este.  Pentru că el e autentic și asta îmi place mult. Autenticul e pe cale de dispariție. Are simțul umorului, e bun, știe când și cum să dea o povață, e empatic. Pur și simplu îl iubesc și vreau să îi mulțumesc!

Mulțumesc pentru că în cele mai grele momente pe care le-am trăit în ultimii doi ani mi-ați trimis un mesaj, un telefon de încurajare, că m-ați onorat prin gesturi și fapte în momente în care “unii” (îi știți voi) au încercat să mă trateze cu aroganță în biserică doar pentru că sunt femeie!

Mă bucur că ne-am văzut și astăzi, că ați ales Câmpulung Muscel! Rar o să mă vedeți postând chestiuni legate de credință și de fețe bisericești. Nu sunt genul acela de politician care intră într-o biserică două minute, face o poză ca să dea bine la electorat, o postare și cam atât. Genul acesta reprezintă falsitatea și ipocrizia. Eu nu am nevoie de ecuații matematice pentru Dumnezeu. Cred. Încă o dată, mulțumesc!” este postarea făcută de Lasconi.

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook sau pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata