Exclusiv! Demolarea Stadionului „Nicolae Dobrin” – amânată! Care este noul termen?

0

Demolarea Stadionului „Nicolae Dobrin” a fost amânată, potrivit unui răspuns primit de un piteștean din partea Serviciul Public de Exploatare a Patrimoniului Municipiului Pitești. După ce a fost scoasă la licitație dărâmarea arenei, autoritățile au analizat ofertele depuse, dar mai este nevoie de o serie de lămuriri și analize pentru a desemna câștigătorul final. Astfel, noul termen de finalizare a procedurii este 30 iulie 2023.

Vă reamintim faptul că actuala arenă va fi demolată, iar în locul acesteia va fi construit un nou stadion cu o finanțare de aproximativ 100 milioane de euro din partea CNAIR.

CITEȘTE ȘI: PITEȘTI: COPILĂ DE 15 ANI RĂNITĂ ÎNTR-UN ACCIDENT! A ZBURAT CU MAȘINA ÎN COPAC!

Acesta va avea un teren de joc înierbat pentru fotbal, incinta având dimensiunile 105m x 68m la care se adaugă suprafața de gardă de 5 metri perimetral. Clădirea se împarte în patru zone distincte: tribuna de vest, tribuna de est, peluza de nord și peluza de sud.

Numărul de locuri de parcare este 457 locuri din care: 229 în subsol, 51 peluza sud, 105 tribuna est, 72 locuri la suprafață. Arena stadionului va avea o capacitate de maximum 15.200 spectatori

Contractul se întinde pe 96 luni, din care proiectare 7 luni,  execuția 29 luni, și perioada de garantie de bună execuție a lucrărilor 60 luni. Ofertele se deschid în 7 iulie, departajarea lor se face în funcție de preț, de experiența echipei de proiect și de metodologia generală aleasă la abordarea proiectului.

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului sau pe Tik Tok

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata