Exclusiv! Puteri sporite pentru polițiștii locali din Pitești! Ce noi atribuții vor avea?

0

Polițiștii locali piteșteni vor avea noi atribuții începând cu luna martie a acestui an, potrivit unui proiect care va fi dezbătut și votat în ședința din această lună a Consiliului Local Pitești. Potrivit inițiativei, se dorește modificarea Regulamentului de Organizare și Funționare al Poliției Locale, prin care agenții aflați, atât în teren, cât și în dispecerat, să aibă un cadru legal pentru a sancționa anumite fapte, dar și pentru a putea menține ordinea publică.

CITEȘTE ȘI: EXCLUSIV! S-A AFLAT CINE A BLOCAT LUCRĂRILE LA NOUL STADION DIN PITEȘTI! FIRMA – ABONATĂ LA BANI PUBLICI!

Astfel, potrivit proiectului de hotărâre, polițiștii locali din cadrul Serviciului Ordine Publică 1 – Zona Centrală, Piața Ceair, Lunca Argeșului, pe lângă atribuțiile pe care le au în prezent, vor putea constata contravenții și aplică sancțiuni în conformitate cu hotărârile adoptate de către CL Pitești, vor menține ordinea publică în imediata apropiere a unităților de învățământ și vor prelua și soluționa solicitările venite din partea dispeceratului Poliției Locale Pitești. Aceleași prevederi li se vor aplica și agenților din cadrul Serviciului Ordine Publică 2 – Patrule Auto și Implementare.

Conform noului regulament și polițiștii locali din cadrul Serviciului Ordine Publică 3 – Mandate, Soluționare Sesizări, Intervenție, vor avea mai multe sarcini de îndeplinit. Mai exact, aceștia vor executa, în condițiile legii, mandatele de aducere, vor îndeplini procedura legală de comunicare a citațiilor emise de organele de urmărire penală și instanțele de judecată care se arondează Municipiului Pitești, ppentru persoanele care locuiesc pe raza de competență.

De asemenea, aceștia vor putea amenda asociațiile de proprietari care nu sunt înființate legal, vor putea amenda stăpânii de câini periculoși care nu respectă legislația și vor fi obligați să anunțe echipele de ecarisaj în cazul maidanezilor.

În cazul agenților din cadrul Compartimentului Intervenție la Evenimente vor putea participa, conform competențelor, la acțiunile privind evacuarea din imobilele folosite sau, după caz, ocupate fără drept de către foștii locatari sau alte persoane, aflate în patrimoniul și/sau în administrarea Municipiului Pitești.

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata