Exclusiv! Se construiește un nou bloc lângă Pădurea Trivale!

0

Un nou bloc ar putea fi construit pe strada Gârlei, lângă Pădurea Trivale, potrivit unui proiect care va fi dezbătut și votat în ședința din această lună a Comisiei Tehnice de Amenajare a Teritorului și Urbanism. Dezvoltatorul imobiliar SEND 92 DREAM RESIDENCE a cerut membrilor aprobarea studiului de oportunitate pentru elaborarea Planului Urbanistic Zonal pentru construirea unei clădiri de imobile colective cu regimul de înălțime D+P+1E-2r pe terenul în suprafață de aproximativ 1000 mp. De asemenea, acesta a mai propus și lărgirea drumului pe latura S-V.

CITEȘTE ȘI: A ARS DE VIE ÎN PROPRIA LOCUINȚĂ! TRAGEDIE ÎN ARGEȘ!

„Studiu de oportunitate – strada Gârlei nr. 42A – inițiator SC SEND 92 DREAM RESIDENCE SRL, cererea nr. 71773/ 07.12.2023 pentru obținerea Avizului de oportunitate pentru elaborarea PUZ pentru „Construire imobil locuințe colective” pe terenul în suprafață de 1006,00 mp.

Terenul studiat este situat în intravilanul municipiului Pitești, teren cu categoria de folosință curți – construcții și arabil. Terenul studiat este situat în vecinătatea unui curs de apă – pârâul Gârlei, parțial în limita de inundabilitate a acestuia. Terenul beneficiază de acces din strada Gârlei.

Conform P.U.G. – R.L.U. aprobat prin H.C.L. nr. 113/1999 și prelungit prin H.C.L. nr. 90/2010 terenul este amplasat în UTR 22 – LM 22(a+b) – subzonă locuințe existente cu posibilitate de îndesire, cu regim mic de înălțime și funcțiuni complementare (instituții și servicii nepoluante, spații verzi amenajate, accese pietonale și carosabile, rețele tehnico – edilitare).

Funcțiunea dominantă: locuirea.

POT maxim = 365 %; CUT maxim = 0,7 Acd/mp teren.

Regim de înălțime: minim P+M, maxim P+2E.

PROPUNERI:

Se propune reglementarea urbanistică a terenului în suprafață de 1006,00 mp pentru construirea unei clădiri cu locuințe colective și lărgirea drumului de acces existent pe latura de S-V.

  • POT maxim = 24,42 %; CUT maxim = 0,84 Acd/mp teren;
  • Regim de înălțime: D+P+1E-2r

Retrageri față de limite:

–              Limita de S-V: minim 3,00 m

–              Limita de N-E: minim 3,00 m

–              Limita de N-V: minim 19,00 m.

Aliniere: 8,00 față de limita de proprietate cu strada Gârlei. Accesul la teren se realizează din strada Gârlei și din drumul de acces propus pentru lărgire” se arată în proiect.

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata