Facilități imense pentru gravide și părinți! Ce obligații vor avea firmele?

Facilități imense pentru gravide și părinți! Ce obligații vor avea firmele?
Vești bune pentru gravide și părinți care vor avea o serie de facilități după ce parlamentul a votat o serie de proiecte legislative în acest sens. Concret, magazinele sunt obligate să aibă locuri de parcare dedicate femeilor însărcinate, iar părinții cu copii mici vor avea prioritate la cozi.
CITEȘTE ȘI: DEZASTRUL DE PE A1 A ÎNDOLIAT CINCI FAMILII DIN BASCOV! TRAGEDIE IMENSĂ!
„În spaţiile de parcare aparţinând entităţilor publice şi private, precum şi în spaţiile de parcare organizate de către acestea, dacă numărul locurilor de parcare este mai mare de 10, vor fi amenajate, rezervate şi/sau semnalizate minimum 4% din numărul total al locurilor de parcare, dar nu mai puţin de două locuri, pentru parcarea mijloacelor de transport folosite de către femeile gravide, precum şi de către persoanele însoţite de copii cu vârsta de până la 5 ani. Femeile gravide, precum şi persoanele însoţite de copii cu vârsta de până la 5 ani au prioritate la casieriile/ghişeele/casele de marcat din cadrul entităţilor publice şi private, precum şi la serviciile oferite de acestea, cu excepţia cazurilor în care acestea deţin casierii/ghişee/case de marcat speciale pentru categoriile de persoane enunţate.”, conform proiectului adoptat.
Dispoziția se aplică doar dacă numărul total al locurilor de parcare este mai mare de 10. Firmele private și instituțiile publice vor avea la dispoziție 6 luni de la data intrării în vigoare a legii pentru a asigura locurile de parcare menționate. În caz contrar, amenzile vor fi cuprinse între 2000 și 10000 lei.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News sau pe Tik Tok