Fără alcool la porțile Uzinelor Dacia!

Una dintre rugămințile și cerințele managerilor de la Uzinele Dacia a fost și va rămâne interzicerea comercializării băuturilor alcoolice în preajma porților de acces în fabricile Renault de la Mioveni. Și totuși, există unele servicii deconcentrate în Argeș care continuă să dea autorizații în favoarea comercializării de băuturi alcoolice, magazinelor situate în apropierea constructorului de automobile de la Mioveni. Acest lucru l-a determinat pe primarul Ion Georgescu să ceară, în mod expres, în ședința Colegiului Prefectural de marți, sprijin din partea directorilor de servicii deconcentrate cu atribuții în domeniul comerțului. „Dacă tot spunem că vrem să ne ajutăm cel mai important agent economic din județ, cel mai important exportator și cel mai mare contributor la PIB pe care-l avem în Argeș, atunci chiar să-l ajutăm când ne cere ceva… Că altceva oricum nu ne-a cerut”, și-a argumentat Georgescu intervenția de la Colegiul Prefectural.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Comentariile sunt închise trackbacks dar pingback-urile sunt posibile.