F.C. Argeş a pierdut la limită…

Luceafărul Oradea – F.C. Argeş 1 – 0 (1 – 0)
A marcat Ianc (min. 29)
Bihorenii de la Luceafărul Oradea nu învinseseră niciodată pe F.C. Argeş. Asta până sâmbătă, când s-au impus cu „scorul săracului”, sau „italienescul” 1 – 0. Echipa lui Viorel Dumitrescu a jucat slab prima repriză când gazdele au reuşit să înscrie după o fază fixă, lucru de care se temea cel mai mult tehnicianul Argeşului, Viorel Dumitrescu. În partea a doua, F.C. Argeş şi-a revenit, a trecut la cârma partidei, dar numai că reuşita pentru a câştiga un punct n-a venit, chiar dacă oportunităţi la poarta lui Miron au fost.
„Păcat, pentru că puteam lua măcar un punct…“
„În prima repriză am jucat cu teamă; ne-a fost frică mai ales în prima repriză, iar în cea de-e doua ne-am revenit, am dominat, dar n-am putut înscrie măcar odată. Golul l-am primit tot după o fază fixă, după un corner, când jucătorii noştri au dat dovadă de o naivitate inexplicabilă… Păcat, pentru că la meciul de la Luceafărul Oradea puteam lua măcar un punct”.
Au jucat echipele:
Luceafărul Oradea: Miron – Mihuţ, Pocean, Lesan, Bojdan – Ianc (51 Munteanu), Szkwartskop, Bundea (71 Blănaru), N. Roşu – Achim, C. Roşu (90 Andor).
F.C. Argeş: Croitoru – Voicu, Botea , Negoiţă, Briceag – Alin Popa, Monel Cârstoiu, Ivănică (49 Răuţă), Manole (63 Stancu; 90 R. Stănescu) – Dman, Dulcea.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Comentariile sunt închise trackbacks dar pingback-urile sunt posibile.