Fostul ministru de Interne, Cristian David a fost reținut

Fostul ministru de Interne din perioada 5 aprilie 2007-22 decembrie 2008, Cristian David a fost reținut pentru 24 de ore de către procurorii Direcției Naționale Anticorupție. Potrivit unui comunicat de presă, faptele cu care Direcţia Naţională Anticorupţie a fost sesizată în cursul anului 2014 constau în aceea că ministrul Cristian David ar fi pretins, în anul 2007, iar la data de 1 februarie 2008 ar fi primit suma de 500.000 de euro, de la un denunţător, prin intermediar, pentru a-şi exercita atribuţiile de îndrumare şi coordonare a activităţii prefecţilor într-o modalitate care să asigure emiterea, de către Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate, a titlului de proprietate asupra unui teren de 15 ha aflat în intravilanul municipiului Buzău. Fostul ministru urmează să fie prezentat, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile. În cauza respectivă se efectuează acte de urmărire penală şi faţă de alte persoane. 

 

 

 

 

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Comentariile sunt închise trackbacks dar pingback-urile sunt posibile.