Gala Sportului Argeșean 2022 – Cei mai buni sportivi și antrenori ai anului din județul Argeș au fost premiați

0

Gala Sportului Argeșean 2022: Cei mai buni sportivi și antrenori ai anului din județul Argeș au fost premiați de către Consiliul Judeţean, în colaborare cu Direcţia Județeană de Sport. Au fost răsplătite astfel performanțele obținute în anul 2022 de către sportivi și antrenori, la competiții naționale și internaționale.  

 Așadar, iată-ne la ceas de sărbătoare! Sărbătorim cele mai bune rezultate obținute în anul 2022 de sportivii argeșeni! Deși nu intră în competențele obligatorii ale administrației publice județene, sportul constituie un domeniu important pe care Consiliul Județean Argeș îl apreciază, îl susține și îl promovează. Numai în ultimii trei ani, Consiliul Județean Argeș a alocat sportului argeșean suma de aproximativ 10 miliarde vechi. Sportul nu este niciodată finanțat suficient, însă această sumă este una importantă de care au beneficiat sportivii argeșeni, atât în cadrul programului Sportului pentru toți, dar și pentru Sportul de performanță. Au fost finanțate 15 proiecte sportive ale asociațiilor și cluburilor de tenis, handbal, fotbal, volei, box, dar și 12 proiecte și evenimente derulate în parteneriat în domeniul automobilismului, kaiac-canoe,  precum și proiecte județene inițiate de C.J. Argeș, cum ar fi Cupa Viitorii Campioni destinată elevilor de liceu – Adrian Dumitru Bughiu, vicepreședinte Consiliul Județean Argeș. 

Pe lângă diplome și trofee, cei peste 100 de sportivi și antrenori au fost premiați de către Consiliul Județean Argeș și cu bani. De asemenea, au fost premiate și asociațiile și cluburile sportive, dar și reprezentanții media de specialitate. 

 În plus, au fost acordate și premii speciale: 

PENTRU ÎNTREAGA ACTIVITATE – antrenorului de lupte greco-romane ANTON ARGHIRA, numeroase titluri obținute în calitate de sportiv la Campionate Naționale, Balcanice, Campionate Europene si Mondiale, și la Jocurile Olimpice. 

În calitate de antrenor, are 31 titluri naționale, 42 medalii de argint, 52 medalii bronz, 1 medalie argint la CE cadeți în 2013, 1 medalie de bronz CE Juniori în 2016 și 1 medalie de argint la CM Juniori în 2016. Este maestru al Sportului, Maestru internațional al sportului, decorat cu Ordinul Meritul Sportiv și Antrenor emerit.  

AMBASADOR  AL SPORTULUI – sportivului ROBERT GLINŢĂ 

  • La 100 m spate a doborât recordul mondial pentru juniori și a stabilit un nou record național pentru seniori (în bazin scurt). 
  • Campion mondial la Juniori 2015, la 100 m spate. 
  • Locul 8 la Jocurile Olimpice de vara de la Rio de Janeiro din 2016, la 100 m spate. 
  • Bronz la Campionatele Europene de la Copenhaga, la 100 m spate. 
  • Participare la Jocurile Olimpice Tokyo 2020.  
  • Bronz la Campionatele Europene de la Glasgow, la 100 m spate. 
  • Aur la Campionatul European de la Budapesta, la 100 m spate   
  • Bronz la Campionatul European de la Kazan (Rusia), la 100 m spate 
  • Campionatelor Mondiale de natație de la Budapesta: locul 5 la 50 m spate și 8 la 100 de metri spate 
  • Locul întâi la 50 m spate la Open-ul Suediei. 

 TÂNĂRĂ SPERANŢĂ – sportivului PÎRVU ZANIS CHRISTIAN NIKOLAS. Component al Echipei de Fotbal ACS Campionii, FC Argeş. A debutat în Liga 1 la 15 ani şi 7 luni.  Este component al Echipei Naționale a României U16.  

PLACHETA de EXCELENȚĂ a fost oferită dlui. LIVIU POPESCU, director al Direcției Județene de Sport, pentru întreaga activitate depusă în slujba sportului argeșean, cu ocazia ieșirii la pensie. 

Iată care au fost premiații Galei Sportului Argeșean: 

Albu Alin – Judo Categ. 66 kg, loc 2, CB seniori. Antrenori: Ioniță Valerică, Alina Cheru – Clubul Sportiv Municipal Pitești  

Moțescu David  – Judo Categ. 60 kg, loc 2, CB juniori. Antrenori: Lioveanu Lavinia, Popescu Verginel – CS Mioveni 

Medre Sebastian – Judo Categ. 81 kg, loc 5 CB juniori, loc 1 CB cadeti și participare FOTE. Antrenor: Ioniță Valerică – Clubul Sportiv Municipal Pitești 

Sibișan Alexandru – Judo Categ. 90 kg, loc 1 CB juniori. Antrenor:  Ioniță Valerică – Clubul Sportiv Municipal Pitești 

Ispășanu Nicolae Ionuț – Atletism Decatlon, Participare CB U20. Antrenor: Rusu Doina – LPS Campulung  

Iorga Fabian – Judo Categ. 81 kg, loc 2 CB cadeti. Antrenori: Ioniță Valerică, Alina Cheru  – CSM Pitești 

Ioniță David – Judo Categ. 46 kg, loc 1 CB cadeti. Antrenori: Ioniță Valerică, Alina Cheru  – CSM Pitești 

Paraschiv Andrei – Judo Categ. 46 kg, loc 5, CB cadeți. Antrenori: Lioveanu Lavinia, Popescu Verginel – CS Mioveni 

Rizea Tudor – Judo Categ. 46 kg, loc 2, CB cadeți. Antrenori: Lioveanu Lavinia, Popescu Verginel – CS Mioveni 

Dincă Alexandru – Judo Categ. 90 kg, loc 5, CB cadeți. Antrenori: Ioniță Valerică, Alina Cheru  – CSM Pitești 

Neacșu Rareș – Judo Categ. + 73 kg, loc 2, CB cadeți. Antrenori: Ioniță Valerică, Alina Cheru  – CSM Pitești  

Grigore  Nicoleta – Judo Categ. 70 kg și 63 kg, loc 1 CB juniori, participare FOTE. Antrenori: Ioniță Valerică, Alina Cheru  – CSM Pitești  

Staicu Patricia – Judo Categ. 48 kg, loc 1 CB cadeti. Antrenori: Ioniță Valerică, Alina Cheru  – CSM Pitești 

Iatagan Maria – Judo Categ. 48 kg, loc 2 CB cadeti. Antrenori: Ioniță Valerică, Alina Cheru  – CSM Pitești 

Georgescu Darius – Judo Categ. +100kg, +90 kg. Loc 5 la CE juniori, FOTE, CM cadeți, CE cadeți. Antrenor: Ioniță Valerică – CSM Pitești  

Ionescu Alexandru – Lupte 67 kg, participare CE juniori. Antrenori: Miron Cătălin, Pavelescu Vasile – CSM-LPS Pitești 

Agapie Cioacă Denis – Lupte 85 kg, loc 7 CE Under 15. Antrenor: Pavelescu Vasile – LPS Pitesti 

Coman Alexandra – Atletism, participare, CE  U18 aer liber – 400 mg. Antrenori: Tudorache Gabriel – LPS Pitești 

Safcencu Delia – Înot, loc 17 la CE Jun.200m-spate, loc 20 la 400m-mixt. Antrenor: Ciobanu Viorel – LPS Pitești 

Curcan Alexandra – Înot, loc 36 la CE Juniori 100 m spate. Antrenor: Berca Iuliu – CSM Pitești 

Mihai Tentea – Bob 2 persoane, loc 16 și Doroczi Ciprian Bob 4 persoane, loc 13 la Jocurile Olimpice; Loc 3 –  bob 4 persoane Cupa Europei din Lillehammer, din Norvegia, 2022. Antrenor: Păcioianu Iulian, CSM Muscel Câmpulung 

Tentea Mihai   

  • Loc 3 Campionatul Mondial de juniori U 26 ST Moritz -Elvetia 22-01-2021 bob 2 persoane 
  • Loc 1 Campionatul Mondial juniori U 23 ST Moritz -Elvetia 22.01.2021 
  • Loc 1 Campionatul European Juniori U26 bob 2 persoane  Konigssee- Germania  20.02.2021 
  • Loc 1 Campionatul European de juniori U 23  bob 2 persoane, Konigssee – Germania 20.02.2021 
  • Participant la Jocurile Olimpice Beijing 2022  
  • Loc 16 bob 2 persoane 
  • Loc 13 bob 4 persoane 

Doroczi Ciprian  

  • Loc 3 Campionatul Mondial de juniori U 26 ST Moritz -Elvetia 22-01-2021 bob 2 persoane 
  • Loc 1 Campionatul Mondial juniori U 23 ST Moritz -Elvetia 22.01.2021 
  • Loc 1 Campionatul European Juniori U26 bob 2 persoane  Konigssee- Germania  20.02.2021 
  • Loc 1 Campionatul European de juniori U 23  bob 2 persoane, Konigssee – Germania 20.02.2021 
  • Participant la Jocurile Olimpice Beijing 2022  
  • Loc 16 bob 2 persoane 
  • Loc 13 bob 4 persoane 

Raicu Alexandru – Judo, Categ 73 kg, loc 7 CE Seniori. Antrenor: Ioniță Valerică – CS FC Argeș 

  • Loc- 1 ctg 73 kg Campionatu Balcanic Juniori Izmir- Turcia 2014 
  • Loc – 3  ctg 73 kg Campionatul European Juniori  București 2014 
  • Loc – 3 ctg 73 kg J. Francofoniei Abidjan – Coasta de Fides 2016 
  • Loc 1 ctg 73 kg Campionatul Balcanic Seniori Sofia – Bulgaria 2017 
  • Loc – 1 ctg. 73 kg Open European Seniori Oberwart – Austria 2018 
  • Loc -1 ctg 73 kg Campionatul Balcanic Seniori Atena – Grecia 2019 
  •  Loc – 1 Grand Slam Tel-Aviv ctg.73 kg 2020 
  •  Loc – 3 Grand Slam Paris ctg.73 kg 2021 
  •  Participare Jocurile Olimpice  Tokyo 2020 ctg.73 kg  
  •  Primul sportiv argeșean calificat la J.O. la disciplina Judo din istorie. 

Stepan Victor și Stepan Adrian –  Kaiac-canoe, participare, CM sprint  tineret, C 2 – 1000 m. Antrenor: Din Gheorghe – CSM Pitești 

Fircan Valentin și Ștefan Costache – Kaiac Canoe, loc 8, CM sprint junior și C2 – 1000 m. Antrenor: Din Gheorghe – CSM Pitești 

Chiriță Iulian – Tenis de masă, loc 1 la CE Cadeți și juniori U 19 și CE Cadeți și juniori dublu mixt. Antrenor: Ionașcu Mădălin – CS Voința  

Ștefan Costache și Stepan Adrian – Kaiac -canoe, loc 3, CE sprint juniori și C2 1000 m. Antrenori: Din Gheorghe, Din Alexandru – CSM Pitești 

Ivănescu Florina, Judo Categ. 63 kg, loc 5 CM seniori, participare CE Seniori. Antrenor: Ioniță Valerică -Clubul Sportiv Municipal Pitești  

  • Loc – 1 ctg 57 kg Campionatul Balkanic Cadeti U-18, Turcia- Tekirdag 2017 
  • Loc-  3 Campionatul European Echipe Mixt Cadeti U-18, Srajevo 2018  
  • Loc – 1 ctg 57 kg Campionatul Balkanic Cadeti U-18, Bihac 2018 
  •  Loc – 2 Campionatul European Cadeti indv.  U-18 ctg. 57 kg  Varșovia –Polonia 2019 
  •  Loc  – 2 Campionatul European Cadeți U-18 Cadeti Echipe Mixt  Varșovia –Polonia2019 
  •  Loc – 1 ctg 57 kg Campionatul Balkanic Juniori U-21, Bihac Atena Grecia 2020 
  •  Locul 3 ctg. 63 kg Grand Slam Seniori  – Almada – Portugalia 2022 
  •  Locul 3 ctg. 63 kg European Open Judo Seniori – Sarajevo -Bosnia/Herțegovina,  2022 
  •  Locul 1 ctg. 63 kg European Open Judo Seniori – Praga – Cehia 2022 
  •  Locul 1 ctg. 63 kg European Open Judo Seniori Cluj-Napoca – România 2022 
  •  Locul 5 ctg. 63 kg Campionatul Mondial Seniori Tashkent – Uzbekistan 2022 

Bogdăneci  Alexandra – Înot, participare CE seniori 100 m future. Antrenor: Dubit Nicoleta – CSU Pitești 

Sîrbu Antonia – Bob, loc 6 CM juniori  U 26, loc 3 CM juniori  U 23. Antrenor: Păcioianu Daniel – Clubul Sportiv Muscel Câmpulung  

  • Loc 1 Campionatul European bob Juniori U23 15.01.2022 Winterberg – Germania 
  • Loc 2 Campionatul European bob Juniori U 26 Winterberg -Germania 
  • Campionatul mondial de bob Juniori U26 loc 6 Innsbruck -Austria 23.01.2022 
  • Campionatul mondial de bob Juniori U 23 loc 3 Innsbruck – Austria 
  • Participanta la Jocurile Olimpice Lausanne 2020 in proba de monobob loc 13. 

Bădiceanu Florina – Judo Categ 48 kg, loc 9 CE tineret și Categ 52 kg participare FOTE. Antrenor: Ioniță Valerică, CSM Pitești 

  • Loc 1 Camp Balkanic Cadeti U-18 ctg 52 kg Turcia 2018 
  • Loc 2 Camp Balkanic Cadeti ctg.52 kg Budva- Muntenegru 2019 
  • Loc 1 Cupa Europeana Juniori  Cluj ctg. 52 kg 2019 
  • Loc 1 Cupa Europeana Cadeți  Gyor-Ungaria ctg. 52 kg 2020 
  • Loc 2 Cupa Europeana Cadeti Teplice-Cehia  ctg.52 kg 2021 
  • Loc 3 Camp. European Cadeți U-18 ctg 52 kg Riga –Letonia 2021 
  • Locul I ctg. 52 kg Campionatul Balkanic de Juniori U-21 Podgorica -Muntenegru 2022 
  • Locul II ctg. 52 kg European Cup Judo Juniori U-21 Cluj-Napoca – 2022 
  • Particip. ctg. 52 kg Campionatul European Tineret U-23 Sarajevo Bosnia 2022. 

Au fost premiate și cluburile și asociațiile sportive pentru activitatea din anul 2022: 

  • Asociației Județene de Atletism Argeș 
  • Asociației Județene de Handbal Argeș 
  • Asociației Județene de Baschet Argeș 
  • Asociației Județene de Volei Argeș 
  • Asociației Județene Sportul pentru Toți Argeș 
  • Asociației Județene de Fotbal Argeș 
  • Clubul Sportiv Municipal Pitești 
  • Liceul cu Program Sportiv Pitești 
  • Clubul Sportiv  F.C. Argeș Pitești 
  • Clubul Sportiv Universitar Pitești 
  • Clubul Sportiv Dacia Mioveni 2012 
  • Clubul Sportiv Mioveni 
  • Clubul Sportiv Muscel Câmpulung 
  • Clubul Sportiv Samurai Dojo Pitești 
  • Liceul cu Program Sportiv Câmpulung 
  • Clubul Sportiv Preda Pitești 
  • Clubul  Sportiv Total Dance Pitești 
  • Clubul Sportiv Noul  Regat Pitești 
  • Clubul Sportiv Procar Racing Team Pitești 
  • Clubul Sportiv Brothers Motor Sport  
  • AS Asikara Karate Pitești  
  • CS Armbender Poiana Lacului 

Premiile au fost oferite de vicepreședintele Consiliului Județean Argeș, Adrian Dumitru Bughiu, prefectul Radu Perianu, subprefectul Ciprian Neculăescu, inspectorul școlar general Dumitru Tudosoiu, Cristian Dumitru – consilier al primarului municipiului Pitești, Cristian Gentea. 

Momentele artistice au fost asigurate deCorul ARS NOVA, condus de dirijor prof. Titi RADU;  Cristina Zamfir  și Cristina Neacşu – soliste ale Teatrului AL. Davila; Andreea şi Mihai Dragnea- componenți ai Lotului Naţional al României, campioni ai României la dans sportiv latino, Locul 1 Cupa României, Campioni Europeni, locul 2 la Rankingul mondial; Ruxandra Tomescu şi Valentin Dobriţă (Ruxandra Tomescu face parte din Lotul României de Culturism şi Fitness, este campioană națională, vice-campioană balcanică, vice-campioană la Cupa Europei, Locul 1 Cupa României şi multiple locuri 1 la concursuri internaţionale şi naţionale).  

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata