Garda de Mediu Argeș caută de trei luni poluatorul care împute Piteștiul

În Bradu pute. În Albota pute. În Pitești pute din ce în ce mai mult, mai rău și în mai multe cartiere. Mirosul pestilențial care se simte de câțiva ani venind de undeva din Bradu sau Albota este mai mult decât o enigmă cosmică atâta vreme cât instituțiile abilitate susțin că, în ciuda eforturilor depuse nu au identificat sursa poluării.
Locuitorii din Albota și Geamăna, primii afectați de duhoare
Sunt cel puțin patru ani de când în zona de Est a Piteștiului au început să se simtă, mai ales seara mirosuri atât de greu de suportat, încât statul în afara casei devenea aproape imposibil. Zone semnificative din Bradu, Albota, Geamăna, cartierele Craiovei și Războieni au fost primele afectate. De atunci și până acum lucrurile au evoluat: de câteva săptămâni bune mirosul ajunge și în Prundu, Frații Golești, Centru și chiar Găvana.
Sesizările curg cu grămada. Poluatorul e de negăsit
Rețelele de socializare sunt pline de sesizări pe aceste aspecte, iar la tot mai multe instituții, în special la Garda de Mediu, sesizările se adună cu grămada. Oamenii afectați de poluare suspectează că sursa ar fi o fermă de porci din Bradu. Alții sunt de părere că mirosul insuportabil care seară de seară mută nasul a mii de argeșeni ar veni de la groapa de gunoi. Sunt păreri ale oamenilor, căci specialiștii, respectiv comisarii Gărzii de Mediu, nu au identificat, încă, sursa poluării, deși o caută de vreo trei – patru luni, după cum spune comisarul șef al Gărzii de Mediu Argeș, Alexandru Vâjan. Acesta ne-a declarat că este la curent cu situația sesizată, că mirosul apare uneori și dimineața, dar că are și informații că seara e insuportabil. Comisarul șef ne-a mai declarat că a dispus mai multe controale la distincți agenți comerciali de tipul incineratoarelor de cadavre animalice și deșeuri diverse, până la cei care ard cauciucuri, ferma de porci sau groapa de gunoi. Cu alte cuvinte, cineva împute de trei luni Piteștiul, Albota și Bradu, iar comisarii Gărzii de Mediu nu pot identifica poluatorul. Asta și pentru că, spune comisarul șef Vâjan, instituția pe care o coordonează nu deține laboratoare mobile sau aparatură pentru măsurarea calității aerului sau a nivelului de poluare. „Am făcut echipe care să meargă în teren la orice oră. Am mers în timpul zilei dar și seara. Ajungeam la locul unde eram chemați și nu mai mirosea a nimic. Și cei care făcuseră sesizare recunoșteau că mirosul dispăruse între timp”.
Apariția mirosului pare, totuși, controlată
Și, totuși, mirosul nu dispare decât….în anumite condiții. De exemplu, anul trecut, până după alegerile locale și generale, aproape că n-a mai mirosit deloc. Există, însă sesizări că, parcă prin minune, mirosul era controlat să apară după 12 noaptea, când lumea, de regulă, doarme. Cum s-a încheiat campania și au trecut alegerile, a revenit mirosul. Coincidență? Greu de spus. Singurul lucru care e cert ține de faptul că, din nou, seară de seară, în zona de Est a Piteștiului pute de-a dreptul. Nu se poate sta în curtea casei, nu poți sta în balcon la apartamente, nu poți deschide un geam. Poluarea a atins cote nemaivăzute iar autoritățile dau din umeri neputincioase.
N.R. Acest material este un prolog al unui demers jurnalistic pe care-l vom începe pe acest subiect. Ne este greu să credem că nimeni nu poate face nimic. Nu vrem să credem în povești despre interese care sunt protejate de instituțiile statului și nici în lipsa de soluții a unei asemenea probleme. Cine vrea să ni se alăture, este binevenit!