Geantă cu 15.000 euro uitată azi pe bancă la Auchan Bradu! Cum a fost posibil?

0

În seara zilei de ieri, 26 februarie, în jurul orei 21:50, un polițist de 48 de ani, aflat în timpul liber, la cumpărături, la un centru comercial din Pitești, respectiv hipermarketul Auchan din zona Rolast, a observat la ieșirea spre parcare, o geantă de damă, pe o bancă, fără ca în apropierea acesteia să observe vreo persoană.

CITEȘTE ȘI: MĂRĂȘOIU – APEL CĂTRE ANGAJAȚII GĂRZII DE MEDIU! „IEȘIȚI DIN BIROURI, FĂCEȚI-VĂ MESERIA!”

Având în vedere experiența polițistului, de investigare a faptelor contra patrimoniului, care l-a făcut să își dea seama foarte repede că obiectul în cauză a fost uitat, nu a stat pe gânduri și a luat geanta, chiar dacă își asuma în acest fel o sarcină în plus.

Polițistul a dus geanta la sediul secției unde lucrează, care arondează și locul în care obiectul a fost găsit, unde, împreună cu colegii, a verificat conținutul bagajului, găsind suma de aproximativ 15.000 de euro, precum și alte obiecte în baza cărora a putut stabili identitatea deținătoarei de drept.

Polițistul a dus verificările până la final, astfel că în jurul orei 22:30 a ajuns la o adresă din comuna Bascov, unde, după ce femeia în cauză a oferit relații pentru a rezulta fără nici un dubiu că este deținătoarea de drept a genții și conținutului, acesteia i-a fost restituit obiectul pierdut.

Femeia, de 45 de ani, a avut astfel parte de o mare bunurie.

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata