George Ziguli, despre adversarii din Euro Challenge Cup: „La francezi, baschetul se mănâncă pe pâine!“

Calificată în Euro Challenge Cup, din postura de deţinătoare a Cupei României, BCM U Piteşti a fost repartizată într-una din cele mai tari grupe de calificare. Două formaţii din Belgia, plus una din Franţa sunt adversarele contra cărora echipa piteşteană îşi propune, prin vocea directorului tehnic George Ziguli, să facă o figură frumoasă în competiţiile internaţionale.
D-le Ziguli, cum vi se par adversarii din grupa Euro Challenge Cup?
– Am făcut în detaliu analiza grupelor de calificare şi am ajuns la concluzia că noi am picat cum nu se putea mai rău. Este una dintre cele mai tari grupe. Jucăm cu Mons şi Okpaoi, locul 4 şi 5 din prima ligă belgiană, şi cu Paris Leva­llois, care în ultima ediţie a campionatului a bătut campioana Franţei. Sunt adversari puternici, care joacă de 4-5 ani în Euro Challenge şi automat că ne va fi foarte greu. Dar, sperăm să facem o figură frumoasă şi să ne descurcăm onorabil mai ales la meciurile de pe teren propriu.
Cine are prima şansă la câştigarea grupei?
– După părerea mea, francezii, deşi vin din urna a treia valorică. Au buget de 5 milioane de euro, iar în această vară au transferat un jucător din naţionala Franţei.  La ei, baschetul se mănâncă pe pâine!
S-a rezolvat problema legată de bugetul echipei noastre?
– Decamdată sunt tatonări. Noi ne-am expus punctul de vedere, că fără un plus de 30% faţă de bugetul de anul trecut, nu avem cum să facem faţă pe mai multe fronturi. Aşteptăm să se întoarcă primarul Tudor Pendiuc din Portugalia pentru a relua discuţiile. Ideea este că trebuie să ne mişcăm rapid pe piaţa transferurilor.
Apropo de transferuri. Aţi mai negociat cu vreun jucător?
– În afară de ceea ce se ştie deja, mă refer la Kinloch, Gennie şi Popovic, nimic nu este cert. Mai trebuie să acope­rim încă trei posturi în echipă. Mă refer la jucători străini, care au jucat în Euroligă. Noi ne-am orientat către un bulgar, un sârb şi un lituanian. Când ni se va da undă verde la finanţe, le vom face o ofertă concretă.
Spuneaţi şi de un jucător român  pe care vreţi să-l aduceţi la Piteşti.
– Da, este jucător de lot naţional, actualmente liber de contract şi sperăm să-l aducem şi pe acesta. Repet, avem nevoie de o echipă competitivă, cu cel puţin 10 jucători de bază, pentru a putea face faţă în campionat şi în Euro Cha­llenge Cup. Ideea este că până la sfârşitul acestei luni trebuie să semnăm contracte cu toţi jucătorii.
La Bucureşti, după bani
Directorul de la CSM Piteşti va merge în această săptămână la Bucureşti, cu jalba în braţe, pentru a obţine de la bani de la ANST. „Banii pentru prima jumătate a anului s-au dus. Nu ştiu cum ne-am descurcat până acum, că deşi nu am avut suficiente resurse financiare, sportivii şi antrenorii noştri au obţinut medalii pe bandă rulantă. Voi merge la Bucureşti să solicit bani pentru partea a doua a anului. Să vedem, poate pe rectificare bugetară vom primi şi ceva bănuţi pentru investiţii. Spre exemplu, de doi ani tot solicităm să ni se aloce finanţe pentru refacerea terenului sintetic din Ştrand. Să sperăm că în cele din urmă vom putea schimba gazonul care s-a prăpădit de tot“, spune George Ziguli.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Comentariile sunt închise trackbacks dar pingback-urile sunt posibile.