Gherzan suflă-n ceafa PSD Argeș. Vrea să sufle și-un parlamentar!

0

PSD Argeș este un partid mare și puternic cu o listă generoasă de locuri eligibile la parlament, lucru care pare să-I fi aflat și Cătălin Gherzan fost membru la foarte multe partide și partidulețe, care le-au sedus vremelnic, dar pe care din lipsă de satisfacție politică, el le-a abandonat.

Cum la PNL n-a avut de la bun început noroc (că nu l-au primit), a încercat și la alte paride: mici sau și mai mici. Chiar dacă el însuți e așa, mai minion, nici la alea mici n-a avut loc. Ghinion de neșansă.

Așa că, acum vrea să joace în Liga Mare și a pus ochii pe un scăunel de parlamentar la PSD. Oricât de mic, că lui nu-i trebuie mare, dar de parlamentar să fie. Ce i-o fi zis prietenul și mentorul său Tudor Pendiuc? „Măi, Cătă, îți zic eu: tot la PeSeDe facem pureci. Că eu am fost acolo și știu cum stă treaba”.

PUSL și un fotoliu cât de mic de parlamentar

Zis și făcut – Cătălin Gherzan s-a înscris în Partidul Umanist Social Liberal (PUSL). Nu neapărat că-i partidul lui Dan Voiculescu, al Antenelor, dar e al televiziunii dătătoare de locuri în Parlament. Au mai trecut și alții prin partidele lui Voiculescu și n-au ajuns rău deloc: parlamentari, miniștri… bine de tot. Care-i strategia? Păi una care a mai fost aplicată. În PUSL Gherzan face jocurile să ajungă în vârf, speră că PSD va avea nevoie așa de tare de Antene încât se va alia cu partidul lui Voiculescu care o să ceară locuri pe listele „comune cu PSD”, un asemenea loc binemeritat urmând a primi chiar Cătălin Gherzan. Simpluț, nu? Așa pare la prima vedere doar că, unii pesediști carieriști care așteaptă și ei 2024 să le vină rândul, au început deja să-l mârâie pe micul – mare politician de Argeș.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata