Goana după funcţii, o boală fără leac a politicianului român

Când vine vorba de funcţii, mulţi politicieni uită ceea ce înseamnă doctrină şi principii. În ultimii ani, una dintre cele mai mari migraţii a fost de la PNL către ALDE. Pe plan local, Andrei Gerea a fost printre primii liberali care s-au alăturat aşa zisului „partid al adevăraţilor liberali”, iar lista se încheie cu plecarea lui Iani Popa.

Nu mai este de ceva vreme o noutate că ALDE merge mai mult pe principiile şi ideile PSD. Atât în Parlament, cât şi în teritoriu. La alegerile din 2016, dându-şi seama că nu au prea mari şanse să prindă primăriile, consiliile locale sau fotolii de parlamentari, democrat liberalii s-au „alipit” social-democraţilor pentru a putea prinde, ulterior, un post de director de deconcentrat, un secretar de stat, un minister. Astfel, s-au „făcut frate cu Dracu” şi au obţinut ceea ce nu ar fi reuşit singuri.

Pe acest principiu a făcut mutarea Iani Popa. Cunoscând faptul că în noua echipă PNL nu se va mai promova lenea şi neimplicarea, fostul subprefect, prefect, senator, lider de grup în Parlament, chestor, preşedinte de filială judeţeană, a trecut în barca lui Andrei Gerea şi a lui călin Popescu Tăriceanu, persoane pe care le critica în rarele, aş putea spune chiar inexistente, apariţii publice.

Faptul că fostul liberal a trădat o doctrină şi principiile mai vechi decât România, nu poate să arate decât faptul că funcţiile contează. O negociere aici, o altă dincolo îi va aduce un post de preşedinte la nivel judeţean, un loc pe listele de la următoarele alegeri parlamentare şi tot aşa.

Dar cum a reuşit până acum să deţină atâtea funcţii, chiar dacă PNL a fost în minoritate? Răspunsul este simplu. Iani Popa a ştiut tot timpul pe lângă cine să se dea. Poate cel mai elocvent exemplu, este apropierea de fostul preşedinte al CJ Argeş, Constantin Nicolescu. Fostul baron de Argeş, având până în momentul în care a fost nevoit să renunţe la viaţa politică (asta în faţă, nu se poate spune că acum nu controlează din umbră anumite decizii luate de social democraţi) cea mai mare influenţă politică la nivel judeţean şi chiar la nivel naţional.

Astfel, goana după funcţii face ca un politician să îşi trădeze principiile şi doctrina partidului care l-a ridicat.

 

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Comentariile sunt închise trackbacks dar pingback-urile sunt posibile.