Halucinant! Beat criță – a adormit pe scuarul de la Podul Viilor! Nici Poliția nu a reușit să îl trezească!

Un bărbat a fost transportat de urgență la spital seara trecută după ce a fost găsit în stare de inconștiență pe unul dintre scuarurile din zona Podul Viilor. Din primele informații, se pare că acesta ar fi picat din picioare foarte aproape de carosabil și a fost găsit de o patrulă a Poliției Locale Pitești. Agenții au încercat să îl trezească și să îi acorde primul ajutor, dar când au observat că nu au șanse de reușită au sunat la 112.
CITEȘTE ȘI: ACUM! CARAMBOL LA POIANA LACULUI! DOUĂ PERSOANE RĂNITE!
La fața locului s-a deplasat un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță Argeș care i-a acordat primele îngrijri medicale bărbatului și l-au transportat la spital. Momentan, nu se cunosc cu exactitate motivele pentru care bărbatul a intrat în starea de inconștiență, dar există suspiciuni rezonabile că acesta ar fi băut peste măsură.
„Aseară, în jurul orelor 21:30, echipajul din cadrul Serviciului Siguranță Rutiera din cadrul Poliției Locale Pitești a depistat în zona Podul Viilor, pe scuarul care delimitează benzile de circulație, o persoană cu vârsta de aproximativ 35 – 40 de ani, în stare de inconștiență. Fiind căzut foarte aproape de carosabil, acesta era și în pericol de a fi lovit de către autovehiculele care circulau in zonă. Polițiștii locali au încercat să-i ofere primul ajutor, dar ținând cont că acesta nu răspundea la nicio manevră pentru a se trezi, deși avea semne vitale, a fost apelat prin 112 Serviciul de Ambulanță care l-a transportat la spital. În ajutor au venit și politistii Sectiei 1 Politie” potrivit PLP.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului sau pe Tik Tok