Halucinant! O turmă de oi a creat haos pe autostradă!

0

O turmă de oi a creat haos pe autostrada București – Constanța în zona Podului Cernavodă după ce ciobanul a ales o cale mai scurtă pentru a-și duce mioarele la stână. Un utilizator Facebook a postat pe pagina sa un videoclip în care se pot observa mai multe maşini ce circulă cu o viteză foarte redusă din cauza oilor. De asemenea, şi maşina poliţiei poate fi observată având semnalele luminoase pornite.

Oamenii legii s-au aflat tot timpul în urma păstorului şi tumei sa de câteva zeci de oi, care mergeau pe autostradă, pe prima bandă. La un moment dat, din cauza maşinilor care au început să grăbească ritmul, oile s-au speriat şi au început să alerge, fără a-şi păstra rândul, cauzând şi mai mult haos pentru şoferi.

Potrivit Regulamentului privind Însoţirea animalelor din  Hotărârea 1391/2006, Art. 162, „animalele de povară, de tracţiune ori de călărie, precum şi animalele în turmă nu pot fi conduse pe autostrăzi, pe drumurile naţionale, în municipii şi oraşe, precum şi pe drumurile la începutul cărora există indicatoare care le interzic accesul. Animalele de călărie aparţinând poliţiei, jandarmeriei ori Ministerului Apărării pot fi conduse pe drumurile publice din localităţi, atunci când participă la executarea unor misiuni”.

Deşi a circula pe Autostradă cu oile este ilegal, în cazul în care acest lucru se întâmplă, însoţitorilor de animale li se recomandă că „turmele trebuie împărţite în grupuri bine separate între ele pentru a nu îngreuna circulaţia celorlalţi participanţi la trafic, fiecare grup având cel puţin un conducător”.

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook sau pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata