Impozit mai mic cu 15% pentru o categorie de angajați! Anunțul Ministrului Finanțelor!

Adrian Câciu, ministrul Finanţelor, a anunțat recent că angajații cu venituri de până la 4.500 de lei dar și cei care au copii în întreținere vor beneficia de anumite facilități. Concret, prin proiectul de modificare a Codului Fiscal se urmăreşte protejarea acestor categorii de salariați prin reducerea impozitului cu 15%. De asemenea, vor exista facilități și pentru tinerii cu vârstă până la 26 de ani.

Angajații care vor plăti cu 15% mai puțin la impozit

„Ajustarea fiscală pe care o propunem prevede, pe de o parte, protejarea cetățenilor României care au statutul de salariați și au venituri de până la 4.500 de lei și, în acest scop, avem o serie de deduceri și pentru salariații care au întreținere alte persoane, inclusiv copii, dar mai ales pentru salariații tineri de până la 26 de ani.

Cu titlu de noutate, se introduce o reducere de 15% din impozit pentru a crește până la urmă și gradul de ocupare în rândul tinerilor, unde înregistrăm un șomaj de natură structurală, dar și pentru angajații care au copiii în orice formă  de învățământ, pentru a încuraja trimiterea la școală și evitarea abandonului școlar.

Pentru fiecare copil se va primi o deducere suplimentară de 100 de lei în contrapondere, avem o serie de ajustări pe partea de capital și pe partea de companii, care fapt nu reprezintă altceva decât eliminarea unor facilități, reconversia sau restructurarea unor facilități acordate în anumite zone, facilități care și-au atins deja elementul de potențial în anii care au trecut, iar în acest moment sunt solicitate a fi eliminate și de către Comisia Europeană și către către PNL, dar chiar și de către foarte mare parte a mediului de afaceri.”, a declarat recent Adrian Câciu.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Comentariile sunt închise trackbacks dar pingback-urile sunt posibile.