În minutul 90, Dumnezeu a făcut dreptate!

Egal la mare luptă
Vineri, la Slatina, s-au întâlnit două echipe care n-au avut un start de campionat prea reuşit, motiv pentru care antrenorii cu care s-a plecat la drum au fost schimbaţi. Pentru „dregerea busuiocului”, victoria era importantă în ambele tabere, aşa că a fost o luptă de multe ori oarbă, iar la final s-a consemnat un just 1 – 1, chiar dacă CS Mioveni a marcat abia în minutul 90.
La 0 – 0 Dică a ratat singur cu portarul…
În primul mitan, gazdele au ratat două mari ocazii, şi au înscris odată prin cel mai hulit de public, atacant al lor: Alexandru Marin. De partea cealaltă, CS Mioveni putea deschide scorul în minutul 25 când Emil Dică a scăpat singur cu portarul Bordea, însă a lovit greşit mingea, care a trecut puţin pe lângă bara din dreapta porţii. Cursul jocului din prima repriză a fost influenţat de evoluţia surprinzător şi supărător de modestă a fundaşului central Marian Miulescu pe care antrenorul Fla­vius Stoican l-a şi schimbat la pauză. În minutul 17, Miulescu gafează incredibil pasându-i perfect unui adversar, Vlădică, aflat la 15 metri de poarta lui Dănălache, însă acesta în loc să pătrundă singur şi ne­stingherit, şutează peste poartă.
Miulescu, pe post de gafeur
În minutul 37, acelaşi Miulescu este pe post de jalon în faţa lui Alexandru Marin, pe care îl lasă să şuteze nestin­gherit la poartă şi să deschidă scorul: 1 – 0 pentru F.C. Olt. Faza golului, cu Miulescu pe post de gafeur, a fost identică cu cea din meciul CS Mioveni – ASC Poli Timişoara… La pauză, Miulescu a fost schimbat cu  Mihai Cotigă, acesta având o prestaţie mult mai bună.
Juniorii au schimbat jocul
În partea a doua, jucătorii lui Flavius Stoican au alergat după egal, dar cei care aveau să rateze două mari ocazii au fost gazdele, prin Ene şi Marin. Scăpaţi cu faţa curată, galben-verzii au întors jocul în favoarea lor în ultimele 20 de minute. Din două motive: primul, pentru că jucătorii gazdă erau epuizaţi fizic, aveau cârcei, stăteau numai pe jos şi nu mai puteau alerga, iar al doilea, pentru că juniorii intraţi în teren, Biceanu şi Simion au dat un suflu nou echipei.
A fost penalti şi nu ofsaid!
În minutul 68 avea să se petreacă cea mai controversată fază a meciului. Biceanu îi pasează excelent lui Coşereanu, şi când acesta era pe punctul de a trimite mingea spre poartă, este „ras” de la spate de portarul Bordea. Arbitrul Iulian Dima din Bucureşti fluieră fără ezitare penalti şi îi arată cartonaş galben portarului, chiar dacă faultul a fost de „roşu”! De la margine, asistentul Marin Truţă era cu steagul sus arătând eronat ofsaid la Coşereanu… Iar arbitrul revine, anulează prima decizie, şi validează ofsaidul inexistent.
Pasăre aduce egalarea
Dreptate se va face în minu­tul 90. Simion centrează de pe partea stângă, Mazilu prelungeşte cu capul până la Pasăre, iar acesta înscrie cu un şut puternic de la 8-9 metri: 1 – 1. S-au mai jucat apoi doar trei minute, deşi în repriza a doua meciul a fost întrerupt de mai multe ori, targa intrând pe teren de şase ori(!), pentru că jucătorii gazdă aveau cârcei şi trăgeau şi de timp.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Comentariile sunt închise trackbacks dar pingback-urile sunt posibile.