În prima zi de BAC, Generalul Tudosoiu a părăsit ISJ-ul! Află din ce cauză!

Dumitru Tudosoiu, șeful Inspectoratului Școlar Județean Argeș a preferat să stea astăzi departe de sediul instituției pe care o conduce și, fiind prima zi a Bacalaureatului, și-a propus să stea departe și de centrele de examinare. La prima oră a dimineții, înainte de începerea probei de Bacalaureat, a fost la Inspectorat, a pus totul în ordine și a plecat pe teren. Motivul? Să evite orice interpretări sau discuții deoarece fiica sa a susținut și ea prima probă de examen.

Departe de Inspectorat și de licee-așa și-a propus generalul Tudosoiu să stea astăzi când fiica sa a susținut examenul maturității. Ulterior, după emoțiile zilei, Tudosoiu și-a scos fiica la masă, în oraș pentru a povesti cum au decurs lucrurile. Tot departe de ISJ, pentru a nu lăsa loc de interpretări, va sta și în celelalte două zile în care se vor disputa celelalte probe. După ce lucrările vor ajunge la corectori, Tudosoiu își va relua programul prelungit de muncă așa cum a făcut de fiecare dată, plecând, atunci când este nevoie, din ISJ, noaptea târziu după ce pune totul la punct.

Dumitru Tudosoiu a mai trecut prin astfel de emoții și în urmă cu doi ani când fiica lui cea mare a susținut BAC-ul, în momentul de față fiind studentă la facultatea de Drept din cadrul Universității Babeș Bolyai.  Dar emoțiile nu se vor opri aici pentru că vin din urmă mezinii familiei: băiatul care este în clasa a VI-a și fetița care va merge la școală din toamnă.

 

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Comentariile sunt închise trackbacks dar pingback-urile sunt posibile.