Incdredibil! Cum a vrut un gălățean să pună mâna pe o firmă din Curtea de Argeș! Detalii halucinante!

0

În ziua de 27 februarie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Argeș au continuat cercetările într-un dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeș, privind săvârșirea infracțiunilor de tentativă la înșelăciune în formă continuată, fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, fals în declarații în formă continuată, falsificare de instrumente oficiale, folosirea instrumentelor false în formă continuată și uz de fals în formă continuată, și au reținut un bărbat de 64 de ani, din Galați.

CITEȘTE ȘI: HALUCINANT! FEMEIE AMENINȚATĂ CU MOARTEA DE PROPRIUL FIU ÎN FAȚA BISERICII MAVRODOLU!

Din cercetări, s-a stabilit că în perioada 2020-2021, bărbatul, susținând că este împuternicit al unei societăți comerciale din Curtea de Argeș, prin prezentarea unor hotărâri ale Adunării Generale ale Acționarilor, hotărâri întocmite în fals, ar fi încercat, în mod repetat, inducerea în eroare a reprezentanților unei instituții, prin depunerea unor cereri de înregistrare a unor mențiuni, în vederea producerii unor consecințe juridice, documente pe care le-a semnat, completat și ștampilat în fals.

Documentele în cauză  nu au produs consecinţe juridice, întrucât reprezentanţii societăţii le-au identificat pe portalul de specialitate şi au formulat cereri de intervenţie la Tribunalul Specializat, în vederea respingerii documentelor depuse.

În ziua de 27 februarie, după administrarea probatoriului, cel în cauză a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentat în fața Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeș, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook sau pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata