Incendiul de la serviceul auto de lângă CNCD – provocat intenționat! Piteștean reținut!

0

O mână criminală a fost motivul pentru care un service auto și două autoturisme au fost distruse într-un incendiu violent izbucnit în zona CNCD din Pitești. Din primele informații, se pare că un bărbat în vârstă de 41 ani a dat foc în incinta societății, iar flăcările s-au extins rapid la întreaga construcție, pompieri intervenind ore în șir pentru lichidarea incendiului. După ce a fost stabilită cauza izbucnirii incendiului, oamenii legii au intrat pe fir și au reținut în cursul zilei de ieri un piteștean. După audieri, unde acesta și recunoscut fapta, bărbatul a fost reținut pentru 24 ore, iar astăzi a fost prezentat în fața instanței care a dispus arestul prevenit pentru 30 zile.

CITEȘTE ȘI: CINE SUNT CEI DOI ANGAJAȚI DACIA, MORȚI UNUL DUPĂ ALTUL! ÎN LOC DE CUNUNIE, ÎNMORMÂNTARE!

„În ziua de 27 februarie a.c., polițiștii de investigații criminale din cadrul Secției 1 Poliție Pitești au continuat cercetările într-un dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, privind săvârșirea infracțiunii de distrugere (cinci acte materiale), conform art. 253 alin. 4 din Codul Penal, și au identificat și reținut un bărbat de 41 de ani, din Pitești.

Din cercetări s-a constatat că, în noaptea de 19 spre 20 februarie a.c., în jurul orei 23:00, cel în cauză, în baza unor activități premeditate, ar fi provocat un incendiu într-o încăpere a unei societăți cu obiect de activitate service auto. În urma incendiului au fost distruse mai multe bunuri, aparținând mai multor persoane vătămate, dintre care trei persoane juridice și două persoane fizice. Valoarea prejudiciului estimată până la acest moment este de aproximativ 100.000 de euro.

În dimineața zilei de 27 februarie a.c., în baza încuviințării instanței, polițiștii au efectuat o percheziție la domiciliul celui în cauză, pentru administrarea de probatoriu. În continuare, a fost pus în executare un mandat de aducere, cel în cauză fiind condus la sediul poliției. După administrarea probatoriului, bărbatul de 41 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță. Astăzi, 28 februarie, bărbatul a fost prezentat de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești în fața instanței, cu propunere de luare a unei măsuri preventive, iar Judecătoria Pitești a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile. Cercetările continută, pentru stabilirea întregii activități infracționale” potrivit IPJ Argeș.

La scurt după orele 23:00, în seara zilei de 19 februarie, alarma a fost dată prin 112 prin care se anunța că Serviceul BMVIS a fost cuprins de flăcări, iar la fața locului s-au deplasat pompierii cu trei autospeciale cu apă și spumă pentru lichidarea incendiului. Ajunși la fața locului, militarii au constatat că serviceul ardea generalizat pe o suprafață de aproximativ 70 mp și cu mari degajări de fum. Astfel, s-a luat decizia de a suplimenta efectivele, iar în scurt timp acționau 25 de pompieri de la Detașamentele Pitești, Bradu și Mioveni.

„La fața locului au mai fost suplimentate forțele cu două autospeciale pentru stingerea incendiilor. Au fost mobilizați peste 25 de pompieri de la Detașamentele Pitești, Bradu și Mioveni. Nu au fost identificate victime. Incendiul a mai afectat și două autoturisme aflate în fața construcției. În imediata apropiere a spațiului care a ars se afla o altă hală, pompierii reușind să oprească flăcările din propagarea spre interiorul acesteia” potrivit ISU Argeș.

Acțiunea a fost una extrem de dificilă, pompierii acționând pe parcursul nopții pentru lichidarea incendiului. Din fericire, nimeni nu a fost rănit.

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata