Începe cea de-a XVIII-a ediţie a Festivalului Naţional de Teatru Ludicus! Află când!

0

Centrul Cultural Mioveni, Primăria şi Consiliul Local Mioveni invită toţi iubitorii de teatru la Festivalul Naţional de Teatru Ludicus. Ediţia din acest an se desfăşoară în perioada 14 – 16 octombrie 2022 în sala de spectacole a Centrului Cultural Mioveni.

Pentru ediţia din acest an, Universitatea Naţională de Artă Tearală şi Cinematografică I. L. Caragiale din Bucureşti devine partener al festivalului. Programul festivalului cuprinde 8 trupe de teatru de gimnaziu şi liceu, un spectacol invitat, o seara a Povestirilor Ludicus şi momente de improvizaţie ale trupelor participante.

Iubiri senile, spectacol invitat este o producţie a Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică I. L. Caragiale din Bucureşti. Este un spectacol de Commedia dell’Arte plin de citate, de jocuri, de ritm, care te face să râzi, să te emoționezi și să gândești. Pe scurt, sinteza teatrului. Povestea este foarte simplă, dar cu teme profunde, de exemplu, cea tipică a societății actuale, în care bătrânii se prefac tineri, fără a da loc noilor generații. Dar aici, spre deosebire față de viață, pentru că teatrul este cea mai frumoasă parte a vieții, toate lucrurile se vor aranja și toată lumea va fi fericită. Iar publicul va putea părăsi sala cu o nouă speranță.

Povestirile Ludicus aduce în dezbaterea celor prezenţi importanţa educaţiei prin teatru în rândul tinerilor. Moderatorul acestei discuţii este actorul Andrei Barbu şi lui i se alătură Conf.univ.dr. Mihaela Michailov, director a CeArFi (Centrul de Cercetare în Arte performative și Film), din cadrul Departamentului Cercetare Dezvoltare Inovare (DCDI) şi membrii juriului.

Juriul din acest an este format din Laurenţiu Tudor, regizor, Anca Olteanu, actriţă şi director artistic al Teatrului Municipal Ariel din Râmnicu Vâlcea şi Adrian Andone, actor al Teatrului Naţional din Craiova.

În competiţie sunt opt trupe, dintre care două de gimnaziu şi şase de liceu.

Trupa de teatru Eden din Bughea va prezenta spectacolul Telegrame, o adaptare după I. L. Caragiale de Ioana Chirilă, iar cea de-a doua trupă, Victory of art va prezenta spectacolul Alice în ţara minunilor de Levis Carroll, în regia Ioanei Dragomir şi Julieta Georoiu.

La secţiunea liceu vor fi trupele:

  • Acting up din Bucureşti cu spectacolul Semne de bună purtare de Rajiv Joseph fiind un spectacol cu regie colectivă.
  • Trupa de teatru Ad-Hoc din Piteşti va prezenta spectacolul Oscar, o adaptare după romanul Oscar şi Tanti Roz al lui Eric-Emmanuel Schmitt, în regia Iustinei Cuceanu.
  • Amprente din Braşov vor participa cu spectacolul Zbor, o adaptare a romanului Zbor deasupra unui cuib de cuci de Ken Kesey în regia Ancăi Maria Băcanu.
  • Atelierul de teatru din Botoşani vor participa cu spectacolul Recviem pentru un iepuraş de Mihai Ignat în regia lui Lenuş Moraru şi Gelu Râşca.
  • Trupa de teatru Protha din Panciu vor prezenta spectacolul Wanda de Mihaela Michailov şi Radu Apostol în regia lui Cătălin Sfîrloagă.
  • Victory of Art din Bucureşti, la secţiunea liceu, vor prezenta spectacolul Audiţia de Alexandr Galin în regia Julietei Georoiu.
  • La secţiunea improvizaţii, trupele de liceu vor lucra cu trineri, studenţi ai UNATC I. L. C la secţia de pedagogie teatrală, din cadrul Facultăţii de Teatru, unde vor dezvolta momente pornind de la spectacolele lor şi vor adăuga anumite teme pe care organizatorii le-au pregătit.

 

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata