Incident halucinant! Învățătoare lovită de mama unei eleve! Acuzații grave!

0

Un incident șocant a avut loc recent într-o școală după ce o  învățătoare a fost bătută de mama unei eleve nemulțumită de modul în care se comporta cadrul didactic cu fiica sa.

Totul a pornit de la faptul  că femeia de 32 de ani s-ar fi prezentat la școală și i-ar fi reproșat cadrului didactic că îi neglijează fiica la orele de curs, susținând, de asemenea, că uneori aceasta are un comportament agresiv față de copilă. Lucrurile au degenerat însă, astfel că femeia a ajuns să o lovească pe învățătoare, relatează Ziarul de Iași. Incidentul șocant s-a petrecut într-o școală din Botoșani.

Incidentul a ajuns în atenția poliției după ce învățătoarea a sunat la 112. „A fost înregistrat un dosar penal pentru infracțiunea de loviri și alte violențe.”, a declarat Delia Nenișcu, purtător de cuvânt al IPJ Botoșani.

Incidentul a fost adus și în atenția Inspectoratului Școlar Județean Botoșani. „La Școala nr. 1 atât la finele anului trecut cât și la începutul acestuia au fost semnalate mai multe incidente cu acte de violență între copii și chiar în unele cazuri, cu implicarea părinților.”

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata