Ișfan – cel mai slab jucător din lotul CSU Craiova! Statistici dezastruoase!

0

Alexandru Ișfan, cel mai scump transfer al craiovenilor, continuă jocul slab pe care l-a prestat și în perioada în care a jucat sub culorile alb-violete și a reușit un singur assist în cele cinci etape disputate la CSU Craiova, potrivit gsp.ro. Fostul jucător piteștean ocupă locul 16 în ierarhia internă a indexului InStat cu un punctaj de 204 pentru cele cinci meciuri în care a fost folosit de tehnicianul craiovenilor, iar cea mai mare realizare a lui, un assist, pentru Dan Nistor, la 1-2 cu Farul, în deplasarea de la Ovidiu.

Potrivit statisticilor, Ișfan a avut doar trei ocazii create și numai cinci șuturi la poartă, în 329 de minute. Acuratețea paselor a fost de 43 la sută, a pierdut 30 de mingi, fiind al 3-lea la acest capitol, după Andrei Ivan (52) și Bogdan Vătăjelu (46).

CITEȘTE ȘI: FC ARGEȘ – EGAL CU O ECHIPĂ DIN LIGA A 3-A! ELEVII LUI CROITORU EVITĂ RETROGRADAREA?

Deși prestația sa, Gică Craioveanu, fosta glorie a craiovenilor, i-a luat apărarea lui Ișfan susținând că fostul jucător alb-violet a venit recent la echipa din Bănie și mai are nevoie de timp pentru acomodare.

 „Abia a venit. Nu-i ușor pentru el. Antrenor nou, sistem nou, cu totul alte obiective. Una e să joci la Pitești, în fața a 1.000 de spectatori, alta e să joci cu 8.000-10.000 de fani înfierbântați în tribune, pe „Oblemenco”. Îmi place la el că nu se ascunde, cum se spune. Nu fuge de minge, o caută” a declarat Gică Craioveanu.

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook sau pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata