ITM ARGEȘ-CONTROALE DE AMPLOARE LA FIRMELE DIN JUDEȚ! AMENZI DE PESTE 380 MII LEI! MUNCA LA NEGRU PRACTICATĂ ÎN CONTINUARE!

În luna martie inspectorii ITM Argeș au efectuat un număr de 347 controale la firmele din județ în urma cărora au aplicat 125 amenzi în valoare de 259.400 lei.  În domeniul Relaţiilor de muncă, s-a efectuat un număr de 179 de controale, s-au aplicat 41 de sancţíuni, din care amenzi în valoare totală de 125.900 lei.               

Principalele domenii de activitate în care au fost constatate deficiențe:

  • comerț, transport, confecții, prelucrare lemn, construcţii, restaurante, baruri, service auto, spălătorii auto, panificatie.

Principalele deficiențe constatate:

  • primirea la muncă a persoanelor fără încheierea în formă scrisă a unui contract individual de muncă (munca nedeclarată), nerespectarea prevederilor legale privind acordarea repausului săptămânal, neevidenţierea orelor de muncă prestate de fiecare salariat, încălcarea prevederilor legale privind munca de noapte, nerespectarea măsurilor dispuse la controlul anterior, neacordarea drepturilor salariale, netransmiterea în termen a modificărilor intervenite în Registrul general de evidenţă a salariaţilor, neacordarea indemnizației în cazul în care angajatorul își întrerupe temporar activitatea cu menținerea raporturilor de muncă, neînmânarea salariatului anterior începerii activităţii a unui exemplar din contractual individual de muncă, neeliberarea adeverinţei de vechime.

În vederea diminuării numărului de persoane ce desfăşoară muncă nedeclarată, în luna martie  2022,  ITM Argeş a efectuat un număr de 179 de controale. Astfel, la 9  angajatori sancționați, au  fost  depistate ca  prestând  muncă  nedeclarată  un număr de 14  persoane. Valoarea amenzilor aplicate este de 100.000  lei.

În domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă:

În baza Legii nr. 319/2006 privind securitatea şi sănătatea în muncă, au fost efectuate  168 controale. Au fost aplicate  84 sancțiuni,  din care 33  amenzi, valoarea totală a acestora fiind de  133.500 lei.

Principalele domenii de activitate în care au fost constatate deficienţe:

  • construcţii, exploatare forestieră, transport, alimentație publică, instalații electrice, spălătorii auto, distribuție mărfuri, morărit și panificație, confecții textile,  comerț.

În primul trimestru al anului 2022, la nivelul județului Argeș, au fost efectuate un număr de 18  controale în domeniul supravegherii pieței, prilej cu care au fost supuse controlului specific un număr de 121 de produse. Toate aceste produse erau conforme, ceea ce indică un grad ridicat de conștientizare al producătorilor, importatorilor și distribuitorilor, cu privire la necesitatea respectării legislației naționale și europene în domeniul liberei circulații a produselor. Persoanele care vor să sesizeze munca fără forme legale de angajare o pot face, în scris,  la numărul de fax 0248/223.412, la adresa de e-mail itmarges@itmarges.ro sau direct la sediul din Piteşti, Bulevardul Republicii nr.11.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Comentariile sunt închise trackbacks dar pingback-urile sunt posibile.