ITM ARGEȘ-CONTROALE DE AMPLOARE LA FIRMELE DIN JUDEȚ! AMENZI DE PESTE 400 MII LEI!

În luna mai inspectorii ITM Argeș au efectuat un număr de 339 controale la firmele din județ în urma cărora au aplicat 130 amenzi în valoare de 472.800 lei.  În domeniul Relaţiilor de muncă, s-a efectuat un număr de 176 de controale, s-au aplicat 58 de sancţíuni, din care amenzi în valoare totală de 389.300 lei.       

Principalele domenii de activitate în care au fost constatate deficiențe:

  • comerț, transport, confecții, prelucrare lemn, construcţii, restaurante, baruri, service auto, spălătorii auto, panificatie.

Principalele deficiențe constatate:

  • primirea la muncă a persoanelor fără încheierea în formă scrisă a unui contract individual de muncă (munca nedeclarată), nerespectarea prevederilor legale privind acordarea repausului săptămânal, neevidenţierea orelor de muncă prestate de fiecare salariat, neacordarea drepturilor salariale, netransmiterea în termen a modificărilor intervenite în Registrul general de evidenţă a salariaţilor, neacordarea indemnizației în cazul în care angajatorul își întrerupe temporar activitatea cu menținerea raporturilor de muncă, neînmânarea salariatului anterior începerii activităţii a unui exemplar din contractul individual de muncă, neeliberarea adeverinţei de vechime.

În vederea diminuării numărului de persoane ce desfăşoară muncă nedeclarată, în     luna   mai  2022,  ITM Argeş a efectuat un număr de 176 de controale. Astfel, la 16 angajatori sancționați, au  fost  depistate ca  prestând  muncă  nedeclarată  un număr de 20  persoane. Valoarea amenzilor aplicate este de 350.000  lei.

În domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă

În baza Legii nr. 319/2006 privind securitatea şi sănătatea în muncă, au fost efectuate  163 controale. Au fost aplicate 74 sancțiuni,  din care 24  amenzi, valoarea totală a acestora fiind de  83.500 lei.

Principalele domenii de activitate în care au fost constatate deficienţe:

  • construcţii, exploatare forestieră, transport, alimentație publică, instalații electrice, distribuție mărfuri, morărit și panificație, confecții textile,  comerț.

Persoanele care vor să sesizeze munca fără forme legale de angajare o pot face, în scris,  la numărul de fax 0248/223.412, la adresa de e-mail itmarges@itmarges.ro sau direct la sediul din Piteşti, Bulevardul Republicii nr.11.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Comentariile sunt închise trackbacks dar pingback-urile sunt posibile.