Jandarmeria Argeș avertizează! Au ieșit urșii din hibernare! Pericol în zona de munte!

Având în vedere încălzirea vremii, exemplarele de urs și-au făcut apariția în zonele populate din nordul județului nostru astfel, în ultima perioadă jandarmii argeșeni au intervenit în 15 situații unde a fost semnalată prezența acestora.

Pentru a evita situațiile de pericol create de animalele mari, Jandarmeria Argeș face următoarele recomandări pentru cetățeni, în cazul prezenței animalelor sălbatice:

  • în cazul în care sesizează prezența urșilor în gospodărie, sau în apropiere, să apeleze imediat numărul unic de urgență 112;
  • să nu iasă din casă și să aștepte sosirea echipajelor de jandarmi;
  • având în vedere că urșii au comportament imprevizibil să nu încerce să se apropie de aceștia și să nu încerce să-i alunge singuri;
  • sub nicio formă să nu hrănească animalele sălbatice și să nu se apropie pentru a le fotografia.

Totodată, reamintim faptul că în conformitate cu art. 15 din O.U.G. nr 81 /2021 „Împiedicarea prin orice mijloace a intervenției imediate de către orice persoane constituie contravenție și se sancționează cu amendă contravențională de la 7.000 lei la 10.000 lei, dacă fapta nu a fost săvârșită în astfel de condiții încât, potrivit legii penale, constituie infracțiune.”

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Comentariile sunt închise trackbacks dar pingback-urile sunt posibile.