Job-urile cu cele mai mici și cele mai mari salarii din 2022! Schimbări aduse companii la început de an!

0

Reprezentanții platformei BestJobs au anunțat recent că firmele încetinesc ritmul de recrutare la început de an și vor pune tot mai mult accent pe dezvoltarea echipei pentru a acoperi nevoile de creștere. De asemenea, aceștia estimează că deficitul de specialiști și incertitudinile economice vor accelera strategiile de retenție a angajaților.

CITEȘTE ȘI: LISTA NEAGRĂ A LUI CROITORU! LA CE JUCĂTORI VA RENUNȚA?

„Semnalele actuale din piață indică faptul că ritmul angajărilor noi se va tempera în prima parte a anului, consecința unui context macroeconomic dominat de incertitudine. Deficitul de personal rămâne însă o provocare majoră pentru mediul de business și în 2023, obligând departamentele de HR să se concentreze pe maximizarea indicatorilor de retenție, dar și pe dezvoltarea competențelor angajaților existenți sau chiar pe mobilitatea acestora între departamente, în funcție de priorități și disponibilitate. Astfel, candidații vor simți din piață presiunea de a se dezvolta profesional, de a evolua și a-și perfecționa aptitudinile, astfel încât să devină cât mai valoroși pentru angajatori.”, spune Andrei Frunză, CEO BestJobs România.

Domeniile cu cele mai multe oferte de angajare, dar și cele mai multe angajări au fost Vânzări, IT/ Telecom, Inginerie, Financiar/ Contabilitate și Producție/ Logistică. Deficitul de specialiști rămâne în continuare o problemă în IT, Sănătate și Tehnic.

 Joburile cu cele mai mici și cele mai mari salarii din 2022

În Vânzări, salariul cel mai mic este obținut de un reprezentant de vânzări (700 – 860 de euro lunar), iar cel mai mare de un Senior Sales Executive, ce câștigă 2.200 – 2.800 de euro. În Producție/Logistică, salariile pornesc de la 600 de euro lunar pentru un Gestionar depozit și pot ajunge la 1.700-2.200 de euro pentru un Manager Logistică, iar în IT/ Telecom un Junior Network Engineer are un salariu cuprins în intervalul 840 – 1.100 euro, în timp ce un Lead Front-End Engineer poate accesa un salariu de 3.400 – 3.800 euro.

 În Financiar/ Contabilitate, cel mai mic salariu este obținut de un Junior Auditor, ce poate accesa un salariu mediu lunar de 750 – 900 de euro, în timp ce un Financial Controller are un câștig mediu lunar ce poate ajunge la 1.900 de euro. 700 de euro lunar este suma cea mai mică pe care o poate obține un angajat ce lucrează în Inginerie, pe rolul de Inginer proiectant instalații, iar cel mai mare salariu din Inginerie îl câștigă un Director Tehnic Instalații – stingere incendii, care poate ajunge și la un salariu mediu de 3.500 de euro pe lună.

În ce orașe se câștigă cel mai bine

Orașele cu cele mai multe oportunități profesionale în 2022 au fost București, Timișoara, Cluj, Brașov, Iași, Constanța, Sibiu, Arad, Târgu Mureș și Oradea, principalii poli demografici și economici la nivel național.

Și în 2023, pentru a păstra în echipe angajații buni, companiile vor continua să fie flexibile și să pună pe primul loc nevoile angajaților. Totodată, lista de beneficii va fi completată de bonusurile de performanță, tichetele de masă și primele de sărbători, la pachet cu posibilitatea de a-și personaliza schema extra-salarială în funcție de nevoi.

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook sau pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata