Judecătorii Irina Lazăr și Gabriel Apostol, în fața comisiei de disciplină a CSM

Trei judecători argeșeni sunt chemați luna aceasta în fața comisiei de disciplină a Consiliului Superiori al Magistraturii. Doi dintre ei cu nume sonore în justiția din județ, este vorba despre judecătorul Irina Lazăr, cel care a soluționat printre multe alte dosare și cel al fostului președinte al Consiliului Județean Argeș, Constantin Nicolescu și fostul șef al secției de Urmărire Penală din cadrul Judecătoriei Pitești, Gabriel Apostol, care a intrat în atenția opiniei publice după mai multe scandaluri în care a fost implicat dar și după participarea la emisiunea Masterchef.

Programați pe 18 și 25 iunie

Magistratul Irina Lazăr, de la Tribunalul Argeș a fost chemat primul să dea explicații în fața comisiei. Acesteia i se impută comportamentul din sala de judecată, fiind acuzată că a încălcat statutul magistraților, mai precis articolul 99, litera s) din Legea 303/2004 care clasifică abaterea disciplinară de care este acuzat judecătorul: ”utilizarea unor expresii inadecvate în cuprinsul hotărârilor judecătorești sau al actelor judiciare ale procurorului ori motivarea în mod vădit contrară raționamentului juridic, de natură să afecteze prestigiul justiției sau demnitatea funcției de magistrat” Irina Lazăr a fost programată să stea de vorbă superiorii săi la ora 11.00. Tot în aceeași zi a fost programat în fața aceleiași comisii și judecătorul Daniel Dumitru Dumitru, de la Judecătoria Pitești, căruia urmează să-i fie administrat probatoriul, abaterile disciplinare de care este acuzat fiind clasificate la litera t) teza a II-a și litera c) din aceeași lege, mai precis: ”exercitarea funcției cu rea credință sau gravă neglijență. Există gravă neglijență atunci când judecătorul sau procurorul nesocotește din culpă, în mod grav, neîndoielnic și nescuzabil, normele de drept material ori procesual”. Și în fine, pe 25 iunie, la ora 9.30, este așteptat la București judecătorul Gabriel Apostol care trebuie să răspundă pentru ”manifestările care aduc atingere onoarei sau probității profesionale ori prestigiului justiției, săvârșite în exercitarea sau în afara exercitării atribuțiilor de serviciu.”Trebuie precizat că Apostol a fost chemat de mai multe ori în fața comisiei de disciplină, însă până acum nu s-a prezentat.

 

 

 

 

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Comentariile sunt închise trackbacks dar pingback-urile sunt posibile.