ULTIMĂ
ORĂ

L-au primit în casă și au rămas pe drumuri! Cum a fost posibil?

I-au oferit un acoperiș deasupra capului și drept răsplată bărbatul le-a dat foc la casă. Rămas pe drumuri din anumite motive, un argeșean a fost primit de rude să locuiască împreună cu ei în comuna Harsești, dar în această dimineață, din senin, bărbatul a pus mâna pe o canistră de benzină, a stropit lucrurile din camera în care locuia și le-a dat foc.

Pompierii – luptă contraconometru împotriva flăcărilor

Proprietarii au observat flăcările și au alertat imediat autoritățile, iar la fața locului au intervenit două echipaje de pompieri care au început lupta contraconometru împotriva flăcărilor. Din nefericire, în ciuda eforturilor depuse de militari, locuința de 70 mp a ars aproape complet. De asemenea, salvatorii au scos din imobil patru butelii pentru a evita pericolul unei explozii.

„Flăcările s-au menifestat violent la casa tip parter de aproximativ 70 mp. In interior se aflau 4 butelii, acestea fiind evacuate de către pompieri. Paramedicii SMURD au asistat medical la fața locului cei doi proprietari, un bărbat și o femeie, care au suferit atac de panică. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului este folosirea intenționată a sursei de aprindere pentru generarea incendiului” potrivit ISU Argeș.

Bărbatul a fost găsit în scurt timp de polițiști

Proprietarii au povestit ce s-a întâmplat în această dimineață, iar oamenii legii au plecat pe urmele celui care și-a lăsat rudele fără acoperiș deasupra capului în prag de toamnă. În scurt timp, acesta a fost găsit de polițiști, a fost dus la audieri, urmând ca în cursul zilei de astăzi să se ia o decizie dacă bărbatul va fi reținut sau va fi lăsat în libertate.

 „Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Lunca Corbului au fost sesizați prin SUAU 112, în jurul orei 09:30, cu privire la un incendiu aflat în desfășurare la o locuință din comuna Hârsești. Din primele verificări, s-a stabilit că incendiul a fost generat de folosirea intenționată a sursei de aprindere, într-una dintre încăperile imobilului în cauză. Persoana bănuită, bărbat de 57 de ani, din aceeași localitate, ce locuia în respectivul imobil cu acordul proprietarului, a fost identificată imediat, iar la acest moment se află în custodia polițiștilor. După încheierea intervenției pompierilor pentru lichidarea focarului și înlăturarea situației de pericol, respectiv după efectuarea cercetărilor, urmează ca în cauză să fie administrat probatoriu, pentru luarea măsurilor legale care se impun” potrivit IPJ Argeș.

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.