La finalul clasamentului! România – pe ultimul loc în Europa la sport! Autoritățile au decis să…

0

România este pe ultimul loc în Europa la practicarea sportului, în general, cu cea mai slabă accesibilitate în rândul tinerilor cu oportunităţi reduse, cu efecte directe asupra stării de sănătate a populaţiei, asupra slabei dezvoltări a infrastructurii şi economiei sportive, informează Agerpres. Din sumele alocate pentru acest an tineretului şi sportului doar 3,2 milioane lei se duc către investiţii, prin cheltuielile de capital.

Cât investeşte România anul acesta în tineret şi sport

„Cât investeşte România anul acesta în tineret şi sport? 543 milioane de lei în anul 2021, cam 110 milioane euro, din bugetul de stat alocat Ministerului Tineretului şi Sportului sau cât o şpagă bună dintr-un dosar mare al DNA. Mai puţin decât prejudiciile de 739 milioane lei produse în dosarele DNA finalizate cu decizii definitive în instanţă în anul 2020, conform bilanţului lor anual de activitate”, se menţionează într-un comunicat INACO.

Cine susţine sportul în România? Părinţii care îşi permit.

Totodată, prin Planul Naţional de Redresare şi Reforme, România propune granturi pentru tineret şi sport de 300 milioane de euro pentru perioada 2021-2026, dar se ştie că sumele înaintate spre negociere de către Guvern cu Comisia Europeană sunt supralicitate la peste 140% din alocările pentru ţara noastră.

„Realist vorbind, aceste scheme de granturi vor fi aprobate undeva în jurul a 214 milioane de euro, adică aproximativ 35 milioane de euro/an. Cine susţine sportul în România? Părinţii care îşi permit. Companiile şi organizaţiile neguvernamentale care se implică în donaţii şi sponsorizări. Antrenorii, ultimii mohicani ai generaţiilor de aur, care îşi dau sufletul, timpul, haienele de pe ei pentru copiii talentaţi. Cei cu respect pentru muncă şi performanţă.”, se mai arată în comunicat.

 

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata