Liber la angajări „pe pile” la o creșă din Bascov! Primarul Stancu-acuzații grave!

Un nou scandal zguduie din temelii sistemul educațional din Bascov și îl are în prim plan pe edilul Gheorghe Stancu, acuzat că a trecut în subordinea primăriei, cu ajutorul consilierilor „de casă” și a presiunilor, o creșă nouă care urmează să fie inaugurată. Motivul este unul cât se poate de evident: pentru a se putea ocupa personal de angajările pentru toate cele 16 posturi care urmează să fie scoase la concurs. „Educația nu este vehicul electoral! Și vreau ca acest lucru să îl priceapă conducerea Primăriei Bascov”, este mesajul pe care consilierul local, Cătălin Andrei îl transmite tranșant.
„Primăria face angajările și deține întreg controlul”
„Este o creșă nou. Lucrările au fost finalizate și aceasta urmează a fi data în funcțiune. Primarul a venit cu un proiect de hotărâre și a vrut ca această creșă să fie arondată Primăriei Bascov, iar angajările să se facă prin aparatul de specialitate și primarul comunei Bascov, astfel încât primăria face angajările și deține întreg controlul. Am solicitat ca primarul să facă administrație.
Noi am venit cu altă propunere, ca noua creșă să fie arondată Școlii „Virgil Calotescu” din localitate, unde avem și grădiniță, avem director, contabil, avem angajați care pot deservi această creșă. Am plecat de la ideea de a face o reducere de cheltuieli.
CITEȘTE ȘI: ANGAJĂRI „PE PILE” PREGĂTITE DE PRIMARUL STANCU LA O CREȘĂ DIN BASCOV! ACUZAȚII DURE!
„Primarul a dat ordin să se întrerupă ședința, erau acuze grave la adresa primăriei”
Propunerea noastră a fost respinsă și nu am reușit să trecem acest proiect. Noi considerăm că ar fi fost benefic pentru comunitatea din Bascov ca managementul să fie asigurat la nivel profesionist. Am spus de la bun început, educația nu trebuie să devină vehicul electoral. Din păcate, în comuna Bascov, noi am atras atenția că educația va fi folosită în scop electoral. Nu este în regulă ca edilul comunei sau cineva din administrație să se implice în angajările care se fac la o școală, la o creșă. În ședina Consiliului Local din această săptămână au fost lansate mai multe acuze la adresa doamnei director a școlii „Virgil Calotescu”.
„S-au făcut presiuni, toți consilierii locali au fost sunați în așa fel încât să voteze proiectul primarului”
Nu mai spun de limbajul folosit, extrem de agresiv. Directoarea a venit în ședința de CL să spună punctul de vedere al școlii, dar din păcate a fost o ceartă generală, inclusiv primarul a dat ordin să se întreupă comunicarea. A dat ordin să se întrerupă ședința, erau acuze grave la adresa primăriei.
„La PSD Bascov a fost o ședință la care s-a discutat cu demisiile în alb pe masă”
De asemenea, ISJ Argeș a transmis o recomandare către Primăria Bascov să aleagă dacă creșa va fi arondată primăriei sau școlii. Nu a fost luată în discuții. Consilierii locali au fost presați, s-au dat telefoane, s-au făcut presiuni, toți consilierii locali au fost sunați în așa fel încât să voteze proiectul primarului. Sâmbătă la PSD Bascov a fost o ședință la care s-a discutat cu demisiile în alb pe masă, cu cine votează diferit față de ce le cere primarul, ceea ce pe mine mă duce cu gândul la o presiune și un abuz.
„Ieri când noi am avut ședința de CL și s-a votat, creșa nu avea aviz de construire și funcționare.”
Nu este în regulă: să lasăm educația la educație, sănătatea la sănătate și primarul și primăria să facă administrație. Noi o să atacăm această hotărâre și vom vedea care sunt pașii. Din păcate, nu am putut ca această creșă să fie trecută în subordinea școlii așa cum este firesc. Încă ceva sensibil: ieri când noi am avut ședința de CL și s-a votat, creșa nu avea aviz de construire și funcționare.”, a declarat Cătălin Andrei în cadrul unei conferințe de presă.