Liberalul Alecsei – numit într-o funcție importantă în Senatul României!

De ieri, Gheorghe Alecsei a fost numit director general al Direcţiei Generale de Cooperare Parlamentară Externă de la Senatul României, informația fiindu-ne confirmată oficial și de PNL Argeș. Alecsei este unul dintre membrii cu vechime politică, activând de circa 22 de ani, mai întâi la Partidul Democrat, apoi, prin fuziune, la PNL argeș. A condus organizația Curtea de Argeș, a fost de la simplu membru până la vicepreședinte, primvicepreședinte sau secretar al partidului.
A condus, pentru un timp Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale, în plină perioadă pandemică. De ce a venit numirea lui Alecsei acum? De ce pe o poziție ocupată până nu de mult de actualui secretar de stat, Ion Popa?
„Funcția ocupată la ANRSPS a avut de-a face cu zona de politică externă. Funcția pe care am fost numit acum, de asemenea, este de reprezentativitate externă. Consider că nu am făcut decât să continui acea activitate într-o măsură mai mică sau mai mare” ne-a declarat acesta.
Comentariile sunt închise trackbacks dar pingback-urile sunt posibile.