Lista completă cu artiștii care vor concerta la UNTOLD! Anunțul organizatorilor!

Organizatorii celui mai mare festival din România, Untold, care va avea loc așa cum ne-am obișnuit, la Cluj-Napoca, au anunțat recent că a venit momentul să anunțe line-up-ul final.  UNTOLD, unul dintre cele mai mari festivaluri de muzică din lume, își va deschide porțile în 2022, între 4 și 7 august. Timp de 4 zile și 4 nopți, sute de mii de fani din întreaga lume vor păși în tărâmul magic din Cluj-Napoca să se distreze alături de cei mai buni artiști internaționali ai momentului și nu numai.

„Dimitri Vegas & Like Mike, Claptone, ATB, Chico Rose, Kungs, Bassjackers, Tim Hox și Gryffin urcă pe mainstage-ul festivalului UNTOLD în această vară. DJ-i și producători de top la nivel mondial, aceștia completează lista finală a artiștilor care vor face magie pe cea mai mare scenă a festivalului.

Peste 200 de artiști naționali și internaționali de renume sunt parte din a șaptea poveste UNTOLD, la care sunt așteptați zeci de mii de fani din întreaga lume.

Dimitri Vegas & Like Mike, îndrăgiți pentru show-urile lor pline de energie și pentru celebrul crowd control, revin pe Cluj Arena, unde se simt ca acasă, cu cele mai noi mixuri și piese proprii. Unul dintre cei mai longevivi artiști de muzică trance, DJ-ul și producătorul german ATB revine pe scena principală a festivalului UNTOLD, acolo unde a urcat pentru prima dată la ediția de debut a festivalului, în 2015. Line-up-ul scenei principale de la UNTOLD este întregit și de DJ-ul francez Kungs, cunoscut pentru mixurile sale cu influențe disco.

Organizatorii UNTOLD aduc și în acest an artiști celebri în premieră în România. Anne-Marie, J Balvin, Major Lazer și Above & Beyond vin în curând pe stadionul Cluj Arena. Mainstage-ul festivalului marchează și alte premiere precum superstarul techno Paul Kalkbrenner, raperul fenomen G-Eazy, DJ-ul și producătorul german Claptone și multi-talentatul artist francez FJK (Fresh Kiwi Juice).

David Guetta revine cu un spectacol unic

The Myth, The Man, The Mask sunt atributele din spatele personajului legendar, germanul Claptone, care fascinează o lume întreagă. Cinci ani la rând a fost votat ,,highest house DJ” în Top 100 DJ Mag. Este un maestru al producțiilor house și un DJ talentat, iar în această vară aduce show-ul său unic Masquarade pe mainstage-ul UNTOLD.

Regele muzicii electronice, David Guetta revine cu un spectacol unic, iar partenerul său Morten, DJ-ul și producătorul cu care a creat fenomenul Future Rave, va face pentru prima oară istorie la UNTOLD.

După o pauză de patru ani, Hardwell revine pe scena mondială a muzicii electronice. UNTOLD este unul din cele 4 mari festivaluri de pe glob pe care artistul le-a ales pentru turneul său, primul după această pauză, care l-a marcat și schimbat ca om și ca artist. Noua sa muzică va fi ascultată în această vară pe stadionul Cluj Arena.

Superstarul Kygo, Don Diablo, Alok, Oliver Heldens, Tujamo și Vini Vici pregătesc cele mai bune piese pentru a întreține publicul de la mainstage în această vară.

J Balvin, regele reggaetonului modern, este primul artist latino care cântă la UNTOLD. Câștigător a trei premii Grammy, Balvin are melodii cu miliarde de vizualizări și ascultări pe platformele online de muzică, iar în această vară, hituri precum Tranquilla, Mi gente, Ay Vamos și multe altele se vor auzi live pe stadionul Cluj Arena.

Alături de nume consacrate la nivel internațional, pe scena principală a festivalului UNTOLD vor urca și artiști români îndrăgiți de fani. Dirty Nano, Manuel Riva, Pascal Junior și Partydul Kiss Fm vor face show-uri pe Cluj Arena.”, se arăta în comunicatul transmis recent.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Comentariile sunt închise trackbacks dar pingback-urile sunt posibile.