Lovitură de teatru în dosarul Olgăi Florăreasa! Ce se întâmplă cu condamnarea cu executare?

Celebra florăreasă Olga Panaete a atacat sentința judecătorilor de la Tribunalul Argeș prin care a fost condamnată la trei ani și patru luni de închisoare cu executare în Dosarul „Mită la Permise”. Magistrații argeșeni au decis săptămâna trecută să schimbe pedeapsa din trei ani cu suspendare, la cerea Serviciului de Probrațiune Argeș, în condamnare cu executare pentru luare de mită și trafic de influență. Acum, dosarul va ajunge pe masa jduecătorilor de la Curtea de Apel Pitești, urmând a fi judecat, cel mai probabil, după vacanța judecătorească.

A primit peste 2000 euro mită

în cursul anului 2018, Olga Florăreasa a pretins și primit de la mai multe persoane, suma de 1.350 de euro pentru a-i programa la susținerea probei practice în vederea obținerii permisului de conducere și, respectiv, pentru promovarea probei respective, în condițiile în care Olga Panaete le-a precizat că ar avea influență asupra funcționarilor din cadrul Instituției Prefectului județului Argeș – Serviciul Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Argeș (aspect fals), în scopul de a-i determina pe aceștia să îi programeze la o dată cât mai apropiată, respectiv să îi promoveze la proba practică.

De asemenea, prima inculpată a pretins și primit de la inculpat 6, suma de 15.000 lei, promițându-i că, prin doi intermediari, va determina membrii comisiei, însărcinați cu organizarea concursului din data de 12.06.2018 pentru ocuparea postului contractual vacant pe durată nedeterminată de asistent generalist debutant la un centru de copii din Pitești, să o promoveze la acest concurs.

În cursul lunilor aprilie – mai 2018, a doua inculpată a pretins și primit suma de 750 de euro (în două tranșe de câte 500, respectiv 250 de euro), de la inculpat 4, precizându-i că ar avea influență asupra funcționarilor din cadrul Instituției Prefectului județului Argeș – Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Argeș (aspect fals), în scopul de a-i determina pe aceștia să o promoveze la proba practică susținută la data de 15.05.2018, în vederea obținerii permisului de conducere pentru soția inculpatului 7.

De asemenea, în luna mai 2018, inculpat 7 i-a dat inculpatului 2, care a lăsat sa se creadă ca ar avea influență asupra polițiștilor examinatori din cadrul SPCRPCIV Arges (aspect fals), prin intermediul altei persoane, suma de 300 de euro, pentru ca a-i determina pe aceștia să o promoveze la proba de traseu a examenului pentru obținerea permisului de conducere pe soția sa.

 

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Comentariile sunt închise trackbacks dar pingback-urile sunt posibile.