Măcel la Albota! Accident grav cu patru mașini!

0

Trei persoane au fost rănite în urma unui accident în care au fost implicate patru autoturisme în această dimineață în comuna Albota. Din primel einformații, se pare că un șofer ar fi intrat cu viteză în curba de lângă Stațiunea de Cercetare Agricolă, a pierdut controlul volanului, a intrat pe contrasens, a lovit un autoturism care circula din direcția opusă, a ricoșat într-o altă mașină, iar în urma impactelor mai multe elemente din autoturismele implicate au lovit cel de-al patru participant la trafic.

În urma impactului, trei persoane au suferit mai multe leziuni și au fost preluate de un echipaj SMURD și un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță Argeș care le-a acordat primele îngrijri medicale și au fost transportate la spital.

La fața locului, pompierii au intervenit pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor. De asemenea, oamenii legii s-au deplasat pentru demararea cercetărilor în urma cărora vor fi stabilite cauzele exacte ale accidentului. Mai mult, până la degajarea autoturismelor avariate de pe carosabil, traficul este blocat pe ambele sensuri de mers.

„Accident rutier, coliziune între patru autoturisme, produs pe raza comunei Albota. Intervin pompierii cu o autospecială de stingere, o descarcerare, un echipaj SMURD de prim ajutor calificat alături de o ambulanță SAJ.În eveniment au fost implicate patru autoturisme, iar în urma producerii acestuia au rezultat trei victime, preluate și transportate la spital de către echipajele medicale. Paramedicii SMURD au monitorizat o persoană de sex masculin, în vârstă de aproximativ 57 de ani, șoferul unuia dintre autoturisme, care prezenta suspiciune de fractură la membrul inferior stâng. La fața locului, pompierii au asigurat măsuri specifice de prevenire și stingere ale incendiilor, fiind identificate scurgeri de lichide combustibile” potrivit ISU Argeș.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata