Mascații – ceas deșteptător pentru trei tineri! Percheziții în Pitești și Mioveni!

0

La data de 16 noiembrie a.c., polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Pitești, au efectuat patru percheziţii domiciliare, în municipiul Pitești și orașul Mioveni, la locuințele a cinci persoane, bănuite de trafic de droguri de risc.

Din cercetări a reieșit că, începând cu luna august 2022, cei în cauză ar fi avut preocupări privind comercializarea ilicită de droguri, respectiv cannabis și substanțe cu efect psihoactiv, în special către tineri, încasând sume cuprinse între 50 și 250 de lei pentru un gram.

În urma percheziţiilor, au fost descoperite şi ridicate aproximativ 300 de grame de substanță cristalină albă, 50 de grame de cannabis, precum și instrumente utilizate la porționarea și consumul drogurilor (cântare electronice de precizie, grindere și altele), 3.000 de euro, 2.800 de lei, precum și alte obiecte cu valoare probatorie.

Au fost puse în executare cinci mandate de aducere, iar, în urma administrării probatoriului, a fost dispusă de către procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Pitești reținerea pentru 24 de ore, față de trei persoane, respectiv un minor de 17 ani și doi tineri, de 22 și 24 de ani.

De asemenea, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești, sub coordonarea procurorului, au realizat o acțiune de prindere în flagrant delict, în județul Dâmbovița, în urma căreia a fost depistat un bărbat, de 52 de ani, din județul Dâmbovița, care ar fi oferit spre vânzare 15 grame de cannabis.

Ulterior, la domiciliul celui în cauză a fost efectuată o percheziție domiciliară, în urma căreia au fost descoperite 500 de grame de cannabis (porționată în pungi autosigilante), o armă supusă regimului autorizării împreună cu proiectile aferente, 1.500 de lei și alte obiecte cu valoare probatorie.

Ulterior, după administrarea probatoriului, procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Pitești au dispus reținerea, pentru 24 de ore, a bărbatului în cauză.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcţia Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române.

La activități au participat și  jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Argeș.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata